Veniturile din investirea în titluri de stat nu sunt impozitate

> „Titlurile de stat oferă siguranţă şi venituri regulate” informează AJFP Suceava, cu prilejul lansării unei noi emisiuni

Sucevenii pot investi, de la începutul acestei săptămâni, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, anunţă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice subliniind că, acestea au valoare nominală de 1 leu şi sunt în formă dematerializată.

Potrivit AJFP, dobânda este anuală, titlurile de stat emise fiind transferabile şi răscumpărabile în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

„Pentru investitori, titlurile de stat oferă siguranţă şi venituri regulate, în acelaşi timp furnizând Guvernului resurse pentru a-şi îndeplini obiectivele financiare” transmite AJFP Suceava. Până 6 iunie 2024 acestea pot fi achiziţionate online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în Spaţiul Privat Virtual. De asemenea, până pe 7 iunie titlurile sunt disponibile la sediul Trezoreriei Suceava, iar până pe 6 iunie, în mediul urban, şi 5 iunie, în mediul rural, la subunităţile poştale ale CN Poşta Română.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI