Săptămâna artei şi culturii la liceul din Cupca

…A debutat cu succes ca de altfel şi toate săptămânile pe obiecte ce au avut loc în acest an de învăţământ.

Cultura artistică este un obiect relativ mai nou printre celelalte. Muzica, cântecul, dansul, pictura, desenul, sculptura, arta decorativă, dar şi tradiţiile meşteşugăreşti mai vechi sau mai noi aşa ca ţesutul, cusutul, croşetatul, împletitul, olăritul, cizmăritul, pictatul pe sticlă, zugrăvitul, ornamentele naţionale efectuate în diferite moduri. Toate acestea se studiază în cadrul orelor de artă, muzică şi literatură şi fac parte din totul ceea ce ne aduc bucurie în viaţă, ne fac viaţa, oricât de grea ar fi ea, mai frumoasă şi mai viu colorată.

Montarea unor obiecte din lemn sau plastic, cusutul cu mărgele pe desenele din pânză, artdiamant, pictură sau desene, aplicaţii din hârtie color, metal moale, carton etc. sunt practicate şi de unii dintre elevii noştri.

Elevi ai claselor primare, frăţiorii Elena Maria şi Pavel Dugan au pregătit două tablouri pictate şi ouă ornamentate cu mărgele. De asemenea, au cusut cu mâinile proprii un tablou. Au montat o motocicletă Lego.

Antonia Bicer, elevă în clasa III-a şi sora ei Anastasia Bicer, elevă în clasa V-a, practică artdiamantul. Pavel Schipor, elev în clasa a III-a, practică şi el această îndeletnicire.

Iar elevii clasei a VI-a, frăţiorii Ionel şi Ana Maria Bicer, au o îndeletnicire destul de interesantă; din detalii din lemn sau plastic ştiu să monteze, conform indicaţiilor respective, diferite obiecte: căsuţe, automobile, motociclete, corăbioare etc. Sunt foarte atenţi şi preocupaţi de ceea ce fac, trebuie să se concentreze şi să fie foarte atenţi.

Eleva clasei a VII-a Varvara Gajim practică art-diamantul, făcând astfel nişte tablouri de toată frumuseţea. Chipuri de sfinţi, personaje din poveşti, păsări, flori, copaci, dar şi oraşe, străzi, parcuri… se pot distinge în felurite culori şi nuanţe.

Şi colega ei de clasă Marina Ovaciuc practică art-diamantul. Elevele clasei a VIII-a Marinela Ţugui, Cristina Opaeţ şi Victoria Todirescu sunt de asemenea pasionate de această artă, creând lucruri frumoase.

Victoria Todirescu, elevă în clasa a VIII-a pictează şi desenează într-un mod deosebit. Orice temă îi este accesibilă acestei fete talentate. Voi reaminti că este una din elevele menţionate la concursul de desene dedicat lui Ştefan cel Mare, care a avut loc anul trecut, concurs iniţiat de Asociaţia „Valea Prutului” (conducător, Sergiu Barbuţa).

Elevul clasei a VIII-a Costel Plevan este pasionat de muzică. Studiază la şcoala muzicală din orăşelul Hliboca. La activităţile şcolare participă cu entuziasm; instrumentul său preferat este saxofonul.

De asemenea s-au evidenţiat şi alţi elevi, ale căror lucrări au fost expuse prin cabinete, coridoare, în sala de festivităţi.

Sincere mulţumiri le aducem părinţilor, învăţătoarelor claselor primare, diriginţilor şi tuturor celorlalţi profesori pentru susţinere, încurajare, înţelegere… De asemenea sincere mulţumiri aducem profesoarei de cultură artistică, dnei Lucica Duşceac pentru stăruinţa şi efortul depus. Dumneaei este o bună cunoscătoare a mai multor tradiţii şi obiceiuri tradiţionale cu specific local. (ELEONORA SCHIPOR, pedagog, organizatoare la liceul din Cupca)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI