Procesiunea de Florii din municipiul Fălticeni va marca o tradiţie veche de secole, aducând în centrul oraşului momente de rugăciune şi comuniune spirituală în ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Evenimentul, organizat de Protopopiatul Fălticeni în colaborare cu parohiile arondate şi autorităţile locale, va avea loc sâmbătă, 27 aprilie.
Începând cu ora 15:30, se va săvârşi Slujba Vecerniei Mari în Altarul de vară a Bisericii „Sfântul Ilie”, urmând ca stâlpările să fie sfinţite la finalul acesteia. Procesiunea va porni apoi pe un traseu care include străzi importante din oraş: str. 1 Mai, str. Nicolae Beldiceanu, Spitalul Municipal Fălticeni, str. Mihai Eminescu, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Primăria, Aleea Pietonală, Bulevardul Revoluţiei, Piaţa Nada Florilor, Catedrala „Învierea Domnului” şi întoarcere către Biserica „Sfântul Ilie”. Pe traseu vor fi înălţate rugăciuni de mulţumire, iar credincioşii vor fi miruiţi şi vor primi iconiţe ale praznicului.
Această manifestare religioasă va fi onorată de preoţi, monahi şi credincioşi din Fălticeni şi din satele învecinate, oferind tuturor participanţilor prilejul de a exprima comuniunea lor spirituală şi devotamentul faţă de tradiţia creştină.
„Despre organizarea acestor procesiuni sau pelerinaje de Florii găsim date istorice încă din secolul al III-lea, la Ierusalim, apoi în secolul al IV-lea la Constantinopol şi în alte oraşe mari ale Imperiului Bizantin. Astfel de procesiuni adună laolaltă, în rugăciune, în cântare şi în bucuria mărturisirii credinţei în Iisus Hristos, împăraţi şi domnitori, oameni de vază din cetate, dar şi preoţi şi credincioşi. Acele pelerinaje au fost reînnoite în diferite perioade ale istoriei, când împrejurările au permis organizarea lor” au anunţat reprezentanţii Protoieriei Fălticeni.
Pelerinajul, care se va desfăşura cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, este organizat de Protopopiatul Fălticeni în colaborare cu parohiile arondate teritorial şi cu ajutorul unităţilor administrative locale. Pentru întregul municipiu Fălticeni, dar şi pentru celelalte localităţi limitrofe, Procesiunea de Florii este un eveniment inedit, fiind totodată şi prilej de binecuvântare pentru oraş, dar şi simbol al prieteniei oamenilor cu Hristos.
„Pelerinajul de Florii ne arată că florile credinţei şi luminile virtuţilor adunate în suflet prin post, prin rugăciune, prin pocăinţă, prin spovedanie şi împărtăşire mai deasă în timpul Postului Sfintelor Paşti, aceste lumini de flori din suflet, simbolizate prin ramurile de finic şi de salcie, sunt oferite lui Hristos ca semn al iubirii noastre, ca răspuns la iubirea Lui. Procesiunea de Florii ne ajută să ne gândim la sensul ultim al vieţii noastre. Trecerea prin cetate, de la o biserică la altă biserică, este trecerea credinciosului spre Cetatea cerească, netrecătoare, spre Ierusalimul ceresc. Acest pelerinaj ne spune, ca şi cuvântul «paşte», care înseamnă «trecere», că suntem trecători, călători pe acest pământ. Pelerinajul de Florii adună clerici şi credincioşi mireni din parohii şi mănăstiri. De asemenea, credincioşii sunt din toate parohiile şi din diferite mănăstiri vieţuitori şi vieţuitoare, pentru a arăta că Biserica însăşi este comunitate în mişcare, comuniune în mărturisire şi, în acelaşi timp, în simţirea anticipată a bucuriei Învierii. De aceea, pelerinajul sau procesiunea nu este o simplă mişcare de tip sportiv, ci este mişcare pentru binecuvântare” spunea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Organizatorii îi aşteaptă pe toţi cei interesaţi să li se alăture în această călătorie spirituală, subliniind că procesiunea nu este doar un act simbolic, ci o ocazie de a exprima şi de a împărtăşi bucuria credinţei înainte de Săptămâna Mare şi de sărbătoarea Învierii Domnului.
„Vă aşteptăm să fim împreună pelerini în vestirea Evangheliei şi a dreptei credinţe!” este îndemnul făcut către credincioşi de părintele protopop Adrian Dulgheriu.


























Comentarii