Iniţiativa cluburilor Rotary Botoşani şi Rotary Suceava Cetate

Final de proiect „Prietenie şi incluziune – coeziune în echipă”

Un proiect deosebit, intitulat „Prietenie şi incluziune – coeziune în echipă”, s-a încheiat cu succes, reprezentând o colaborare fructuoasă între cluburile Rotary Botoşani şi Rotary Suceava Cetate. Desfăşurat în perioada decembrie 2023 – martie 2024, acesta a avut ca scop promovarea incluziunii sociale şi consolidarea relaţiilor de prietenie şi echipă în comunitatea şcolară.

Proiectul a fost implementat în Şcoala Gimnazială „Ioan Murariu” din Cristineşti, judeţul Botoşani, şi în Şcoala Gimnazială „Constantin Tomescu” din Pleşeşti, Suceava, incluzând acţiuni menite să sprijine elevii şi cadrele didactice din mediul rural, cu accent pe cei cu situaţii sociale defavorizate.

Printre iniţiativele desfăşurate s-au numărat ateliere de sensibilizare, cursuri de formare specializată pentru cadrele didactice, dotarea bibliotecii şcolare, cursuri de educaţie financiară şi de prim ajutor. Proiectul s-a încheiat în luna martie cu două schimburi de experienţă între cele două şcoli partenere, consolidând relaţiile de prietenie şi colaborare dobândite în timpul implementării proiectului.

Anamaria Tănase, preşedintele Rotary Club Botoşani, a exprimat satisfacţia faţă de rezultatele proiectului, subliniind importanţa promovării prieteniei într-o societate în care diversitatea este tot mai pregnantă. În acelaşi spirit, Loredana Mihăilă, preşedintele Rotary Club Suceava Cetate, a evidenţiat necesitatea investiţiei în educaţie în mediile defavorizate, considerând-o o misiune vitală pentru schimbarea vieţilor şi modelarea viitorului comunităţilor.

Proiectul a beneficiat de finanţare în cadrul programului „Educaţie pentru noua generaţie”, susţinut şi cofinanţat de Rotary District 2241 România şi Republica Moldova. Parteneriatul dintre Rotary Club Botoşani şi Rotary Club Suceava Cetate reprezintă un angajament ferm în promovarea şi susţinerea educaţiei la toate nivelurile. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI