Şase oameni sunt dispăruţi în urma accidentului naval de la Baltimore. Autorităţile americane presupun că cei şase au murit şi au întrerupt operaţiunea de salvare. Un vapor de mari dimensiuni a intrat marţi într-un pod uriaş provocând prăbuşirea acestuia.
Şase muncitori dispăruţi după prăbuşirea podului din Baltimore sunt presupuşi morţi, a confirmat vicepreşedintele executiv al companiei Brawner Builders, potrivit Sky News.
Compania nu a prezentat nume, dar a anunţat că există un supravieţuitor. Iniţial, opt persoane, care lucrau la pod în momentul în care acesta a fost lovit de nava de marfă Dali, au fost date dispărute. Doi muncitori au fost găsiţi, unul fiind rănit grav.
Ceilalţi sunt dispăruţi, iar căutarea a fost suspendată. Oficialii spun că trec de la operaţiunea de căutare şi salvare la o misiune de recuperare.
Oficialii Pazei de Coastă din SUA şi Poliţia de Stat din Maryland au stabilit că, pe baza temperaturii scăzute a apei şi a duratei de timp care a trecut de la accident, existau şanse infime ca persoanele dispărute să poată fi găsite în viaţă.


























Comentarii