Primăria Vicovu de Sus, amendată pentru depozitări de deşeuri pe malul stâng al râului Suceava

Ca urmare a unei sesizări transmise la Garda Naţională de Mediu (GNM) – Comisariatul Judeţean (CJ) Suceava privind depozitări neconforme de deşeuri în mai multe locuri de pe teritoriul administrativ al oraşului Vicovu de Sus, în data de 19 martie s-a efectuat un control de către comisari ai GNM – CJ Suceava.

„Comisarii de mediu suceveni au văzut că s-au demarat activităţi de salubrizare de către autoritatea administraţiei publice locale, dar la faţa locului s-au constatat depozitări neconforme de deşeuri pe malul stâng al râului Suceava, în zona aval punte pietonală” am fost informaţi.

Prin actul de control încheiat, s-au trasat măsuri ferme cu termene de realizare în vederea salubrizării zonelor afectate de depozitări neconforme de deşeuri, concomitent cu ridicarea şi predarea deşeurilor operatorului de salubrizare contractat în vederea valorificării/eliminării legale a acestora. Totodată, pentru faptul că nu a luat măsuri de prevenire a poluării accidentale a mediului prin depozitări necontrolate de deşeuri, reprezentantul legal al unităţii administrativ-teritoriale a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în baza legislaţiei specifice. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI