Sadova

„Maşina cu poeţi” în „satul cu oameni frumoşi”

 Un soare blând îşi revărsa lumina binefăcătoare peste frumoasa aşezare bucovineană Sadova, înveşnicită de scriitorul Dragoş Vicol prin sintagma „satul cu oameni frumoşi”. La Sadova, oamenii sunt cu adevărat frumoşi, vrednici gospodari, buni păstrători de tradiţii şi obiceiuri, care duc faima aşezării de munte în lume. A fost un privilegiu pentru membrii cenaclului transfrontalier Suceava – Cernăuţi „Maşina cu poeţi” să se întâlnească duminică, 17 martie, în această localitate, aleasă de organizator, cenaclul literar-umoristic „Ţara de Sus” din Câmpulung”, unde s-au bucurat de ospitalitatea gazdelor, primarul Mihai Constantinescu şi directorul Şcolii Gimnaziale, prof. Lavinia Horga, însoţită de alţi colegi de activitate.

Întâlnirea s-a desfăşurat în localul şcolii, unde cenacliştii au fost întâmpinaţi după tradiţie, cu pâine şi sare, de doi copii frumoşi, înveşmântaţi în splendide costume populare, atât de deosebite în zonă.

După cuvântul de deschidere, rostit de scriitorul Nicolae Marcel Flocea, preşedintele cenaclului din Câmpulung, am asistat la un încântător program artistic, susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale: grupul vocal, instruit de prof. Victor Mahu, solista Teodora Istrate, din grupa mare de la grădiniţă, duetul vocal Aurica şi Filaret Coca, violonista Raluca Maria Forminte, cu toţii talentaţi, cu drag de cântec. Am apreciat atenţia cu care sunt îndrumaţi de dascăli, alegerea unui repertoriu adecvat vârstei, cu reale calităţi formative.

Primarul Mihai Constantinescu a vorbit cu îndreptăţită mândrie despre vechimea aşezării, despre frumuseţea locurilor şi, mai ales, despre oamenii gospodari, păstrători de valori, care au înscris localitatea în rândul staţiunilor turistice şi a exprimat bucuria de a fi gazda aleasă de organizatori pentru această întâlnire.

Directoarea şcolii a reamintit că „literatura, arta în general, nu este condiţionată de graniţe, de bariere politice sau de altă natură, ea uneşte şi îmbogăţeşte spiritele” şi a susţinut că şcoala sadoveană îşi împlineşte datoria de a forma oameni prin cunoaştere, respect, prietenie, solidaritate.

Moderator din partea nord-bucovinenilor, poetul şi jurnalistul Nicolae Şapcă a vorbit despre ospitalitatea gazdelor, cunoscută de mai multă vreme, cu prilejul unei sărbători a satului. Bucuroasă de popularitatea cenaclului, de prilejul oferit de a cunoaşte oameni noi, Cristina Tărâţeanu l-a evocat pe ilustrul său tată, Vasile Tărâţeanu, unul dintre iniţiatorii acestor întâlniri, prin lectura poemului „Rugă” dedicat lui Grigore Vieru, ambii poeţi fiind luptători pentru păstrarea limbii române.

O succintă prezentare a localităţii a realizat col. r. Ioan Abutnăriţei, care a vorbit despre atestarea documentară a satului, denumire, peisaje naturale caracteristice, bisericile târnosite de mitropoliţi, construirea drumului ce străbate satul, personalităţi ce s-au ridicat de aici sau au legătură cu devenirea acestei aşezări bucovinene.

Alternativ, microfonul a aparţinut tuturor scriitorilor şi artiştilor prezenţi, anunţaţi de cei doi moderatori. Scriitoarea şi jurnalista Maria Toacă a oferit primarului o carte dragă, despre Boianul natal, şi a lecturat din volumul „Dor de ţara dragă” (România), un fragment despre frumuseţea Transrarăului. Au susţinut momente lirice Gheorghe Ungureanu, Gheorghe Bodnariuc, Vasile Carlaşciuc, Tatiana Golciuc, Dumitru Zeidel, Sofia Roşca. Ne-a impresionat, prin frumuseţea cântecului pe versuri şi muzică proprie, mesajul transmis şi prin vocea sa caldă Elena Nandriş din Mahala, o neobosită susţinătoare a culturii identitare româneşti. Preşedinta Societăţii Scriitorilor fără Frontiere a venit de la Iaşi cu daruri pentru colegi (calendare foarte reuşite) şi a rostit un poem umoristic şi epigrame. Vicepreşedinta Maria Apetroaie ne-a transpus în lumea copilăriei. Cu propuneri pentru eficientizarea activităţii din cadrul cenaclului, cu informaţii pertinente despre bazele învăţământului românesc şi reuşitele din domeniu, înfăptuite de Spiru Haret, a venit de la Dorohoi prof. dr. Vasile Adăscăliţei, preşedintele Asociaţiei „Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţa”. Colegii săi, poeţii Gabriel Alexandru şi Aurel Lungu, au prezentat creaţiile lor. Din Suceava, ne-a încântat, ca de obicei, talentata recitatoare Adela Şulea, a vorbit despre realizarea epopeii ştefaniene prozatorul Andrei Breabăn, la care a adăugat un eseu despre dansul specific românesc „Hora”. Am ascultat poeme reuşite, pe diverse teme, prezentate de creatorii Limona Rusu, Monica Buhac, George Sauciuc, Ovidiu Donisă. Instantanee de gânduri a rostit Graţiela Ţurţu. Constantin Bulboacă, preşedintele cenaclului „Nicolae Labiş” din Fălticeni, a adus un poem liric şi epigrame, versuri au rostit colegii poeţi Ion Caulea, Maria Creţu, Lenuţa Rusu (fiind şi o cunoscută interpretă de muzică populară, ne-a oferit şi o frumoasă secvenţă din cântecele neuitatei Mina Pâslaru din Sadova), proza i-a aparţinut lui Gabriel Todică, cu două melodii ne-a încântat Puiu Creţu, cu flautul său fermecat. Fotografului Marinel Dănilă nu i-a scăpat nicio secvenţă din activitate.

Din partea cenaclului din Câmpulung, din Moldoviţa a coborât Casian Balabasciuc, cu poeme cu conţinut profund patriotic şi social, au rostit versuri Luminţa Reveica Ţaran, Gabriela Braha, Valerian Bedrule, Vasile Aioanei a amintit de rădăcinile sale din Sadova, de vechimea Câmpulungului, căruia i-a dedicat un poem. Solista Daiana Ivaşcu a captat asistenţa cu trei cântece de factură diferită, care i-au pus în evidenţă talentul.

Personal, am fost purtătorul liric de cuvânt al ASATD Vatra Dornei.

Un moment inedit s-a realizat prin debutul în cenaclu al lui Valentin Paşcovici, cu versuri despre drama românilor înstrăinaţi, ca-re au urcat Golgota neamului, în urma nedreptăţilor suferite din partea ocupanţilor sovietici. Drama martirilor a răzbătut şi din poemul lui Nicolae Şapcă, amintindu-ne apoi despre martirii de la Fântâna Albă. Şi Nicolae Şapcă a prezentat propuneri pertinente pentru reuşita viitoarelor şedinţe de cenaclu.

Nicolae Marcel Flocea a încheiat cu câteva concluzii, cu mulţumiri pentru gazde şi colegii din colectivul de organizare, următorul moment, cu discuţii mai libere şi mai vesele, a fiind oferit tot de ospitalierele noastre gazde.

Ne-am despărţit încărcaţi de informaţii noi şi mai ales de emoţii şi trăiri sufleteşti, care ne conving de utilitatea unor asemenea frumoase întâlniri.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI