Primarul Ion Lungu cheamă sucevenii să „pună mâna” la curăţenia de primăvară, aşa cum face şi el

> „Fără nici un fel de jenă, eu mătur sau dau cu lopata, iar oamenii mă salută de la balcon” spune primul gospodar al urbei, sperând ca „în acest an să nu mai fie aşa”

Pe 4 martie, în municipiul Suceava demarează campania de înfrumuseţare de primăvară „Toţi pentru curăţenia oraşului”. Anunţul a fost făcut ieri de primarul Ion Lungu, care a subliniat că, aşa cum face de 20 de ani, şi în acest an va participa personal la acţiunea de „salubrizare” din reşedinţa de judeţ.

În prima etapă, cea cuprinsă între 5 şi 15 martie, se va face curăţenie pe arterele principale de circulaţie, pe care vor fi prezente două formaţii de lucru. În cea de-a doua etapă, între 18 martie şi 12 aprilie, cu implicarea personalului asociaţiilor de proprietari, în campanie vor fi cuprinse străzile şi spaţiile verzi din cartiere.

„Fac apel la asociaţiile de proprietari să vină alături de primărie, aşa cum multe au făcut-o şi în anii anteriori, să facă curăţenie pe spaţiile verzi şi în jurul blocurilor. Nu mai avem asociaţii de locatari, ci de proprietari, iar fiecare proprietar ar trebui să se implice într-un fel sau altul. Însă, având experienţa anilor trecuţi, când, fără nici un fel de jenă, eu mătur sau dau cu lopata, iar oamenii mă salută de la balcon, în loc să pună mâna şi ei… Sper ca în acest an să nu mai fie aşa” a arătat primul gospodar la urbei. Într-o a treia etapă, între 15 aprilie şi 2 mai, odată cu apropierea Sărbătorilor pascale, vor fi primenite spaţiile din jurul lăcaşurilor de cult, locurile de joacă pentru copii şi zonele de agrement.

„Avem timp mult la dispoziţie, în special pentru pregătirile din prejma Sărbătorilor pascale, să facem curăţenie aşa cum trebuie, având în vedere că Paştele este în luna mai. Sper să nu mai avem ghinionul de anul trecut, când după ce am ajuns la jumătatea campaniei, pe 8 aprilie a venit din nou iarna şi am luat-o de la început” a spus Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI