După ce au fost chinuite într-o locuinţă din Suceava

16 animale, pisici şi câini, au fost salvate şi plasate în adăpost

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost sesizaţi telefonic luni, 26 februarie, cu privire la faptul că, la o locuinţă de pe strada Cernăuţi din municipiul Suceava, mai multe exemplare feline şi canine nu beneficiază de condiţiile de bunăstare prevăzute de legislaţia în vigoare privind domeniul protecţiei animalelor. Concret, acestea erau ţinute captive în cuşti foarte mici, neavând un adăpost corespunzător şi posibilitate de mişcare suficientă.

Aflăm că poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor – IPJ Suceava s-au deplasat acolo, unde au identificat proprietara locuinţei, o femeie în vârstă de 76 ani. Cu acordul ei, au procedat la verificarea curţii imobilului unde au constatat că…

La faţa locului au fost identificaţi trei câini, de rasă comună, talie mijlocie, care nu beneficiau de condiţiile de bunăstare prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, republicată. Adică că nu aveau un adăpost corespunzător şi posibilitate de mişcare suficientă, exemplarele canine „fiind ţinute captive în cuşti metalice de dimensiuni foarte mici”.

S-a constatat faptul că femeia, ca proprietar al animalelor în cauză, nu deţine carnete de sănătate pentru exemplarele canine, care să ateste efectuarea acţiunilor sanitar veterinare obligatorii, animalelor nefiindu-le acordată asistenţa medicală veterinară, nefiind sterilizate şi microcipate.

De asemenea, s-a constatat că, într-o anexă a locuinţei, femeia ţinea 13 pisici de rasă comună, adulte, de asemenea închise în cuşti metalice; animalele nu aveau posibilitate de mişcare suficientă şi nici nu beneficiau de asistenţă medicală veterinară obligatorie.

Având în vedere aspectele constatate, respectiv faptul că atât celor trei exemplare canine cât şi celor 13 exemplare feline nu li s-au asigurat de către proprietar condiţiile de bunăstare prevăzute de Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor – republicată, au fost emise ordine de plasare a tuturor celor 16 animale (13 pisici şi 3 câini) în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile, acestea fiind puse în executare de îndată de reprezentanţii asociaţiei cu care Consiliul Judeţean Suceava are încheiat contract de prestări servicii în acest sens.

Femeia a fost sancţionată contravenţional atât pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, republicată, cât şi pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările şi completările ulterioare.

Poliţia a reamintit că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2006 republicată privind protecţia animalelor, relele tratamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea! (N.B.; Foto: Poliţia Română)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI