Domnul Octavian Gheorghe Udrişte, inginer feroviar de vocaţie, a trecut la cele veşnice

Luni, 12 februarie, a trecut la cele veşnice domnul Octavian Gheorghe Udrişte, distins inginer cu o carieră de excepţie în transportul pe calea ferată şi care a fost „părintele” metroului bucureştean. Începând cu anul 2018, a avut o legătură de suflet cu Mănăstirea Putna.

Născut în 1935, la Timişoara, rădăcinile sale sunt şi bucovinene: bunicul din partea mamei a fost mecanic de locomotivă la depoul din Cernăuţi. Având tatăl şi ambii bunici lucrători în domeniul căilor ferate, a iubit din copilărie acest domeniu. În 1958, a absolvit Institutul de Căi Ferate Bucureşti. S-a remarcat atât ca un bun manager, cât şi ca un foarte capabil cercetător, găsind soluţii care reprezentau un pas înainte în domeniul inovaţiei.

În prima parte a carierei, a avut un rol decisiv în trecerea de la locomotivele pe aburi la locomotivele diesel în România, la realizarea sistemului de autostop şi de control al vitezei trenurilor. Apoi a fost unul dintre principalii oameni care au făcut posibilă realizarea metroului din Bucureşti, în 1979, fiind apoi director tehnic şi director general al Metroului (1985–1996). A fost director al Institutului de Cercetări în Transporturi INCERTRANS (1996) şi directorul Departamentului de Transporturi la Siemens România (1997–2005).

A publicat mai multe lucrări ştiinţifice, între care se remarcă unele care pot fi folosite pentru a rezolva diferite probleme cronice ale transporturilor în România: „Studiu preliminar privind dezvoltarea transportului subteran din Bucureşti în sistem regional” (1994); „Studiu preliminar pentru dezvoltarea unui sistem de transport public integrat în Bucureşti şi zona sa metropolitană” (1997); „SOS CFR – Analiză a situaţiei infrastructurii feroviare” (2011); „SOS CFR – Transportul combinat Auto – CFR, exemple europene” (2012); „Trenul urban/subteran” (2015); „Transportul feroviar urban/suburban/regional, soluţie atractivă, bunele practici europene” (2017); „Pentru mobilitate durabilă în marile aglomerări urbane” (2018). În anul 2021 a publicat cartea autobiografică „O viaţă pe şine”.

Cu suflet larg, iubitor de cooperare, a activat în ONG-uri de profil – Asociaţia Generală a Inginerilor din România (AGIR), Uniunea Asociaţiilor Europene a Inginerilor Feroviari (UEEIV), Tren Club Român, CODATU (Coopération pour le Développement et l’Amélioration des Transports Urbains et Périurbains), Asociaţia Inginerilor Feroviari din România (AIFR). Din 2007, a fost preşedinte de onoare al Clubului Feroviar. Între preocupările sale extraprofesionale se numără pasiunea pentru rugby; a fost 30 de ani preşedinte al secţiei de rugby a CS Rapid.

În 2018, a fost unul dintre principalii sprijinitori ai restabilirii circulaţiei trenurilor spre Putna, linia fiind închisă cu şase ani mai înainte. A venit cu primul tren care a circulat spre Putna, rostind un discurs la sosire.

În 15 august 2022, la propunerea Mănăstirii Putna, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, i-a acordat Ordinul Muşatinii.

În 2023, la staţia Timpuri Noi a metroului a fost montată o placă aniversară în cinstea sa.

Vineri, 16 februarie, de Ziua Feroviarului, a fost înmormântat la Cimitirul Bellu Ortodox din Bucureşti. Mănăstirea Putna a transmis familiei îndoliate un mesaj de condoleanţe.

Arhim. DOSOFTEI DIJMĂRESCU

Stimată doamnă Ileana Udrişte-Breazu,

Ne-a îndurerat vestea trecerii la cele veşnice a tatălui dumneavoastră, de care suntem atât de apropiaţi sufleteşte.

L-am cunoscut cu prilejul unor eforturi de a restabili mersul trenurilor spre Putna lui Ştefan cel Mare, în Anul Centenarului Marii Uniri, 2018. Alături de domnul Ion Gavrilă, s-a implicat cu tot sufletul şi cu toată priceperea pentru a se pune din nou la dispoziţia oamenilor acest mijloc de transport spre mănăstire, după mai bine de şase ani în care nu mai funcţionase.

Am găsit în el nu doar un sprijinitor în această problemă, care s-a rezolvat, ci şi un mare român, un mare bucovinean. Munca lui asiduă de decenii spre binele semenilor a fost expresia şi cea mai bună dovadă a iubirii sale pentru poporul român şi lauda locului din care venea, Bucovina.

Am apreciat dragostea sa pentru calea ferată. În această privinţă, avea o tradiţie de câteva generaţii, pe care a lucrat-o ca pe un talant scump de la Dumnezeu. Şi-a înmulţit acest talant cu onestitate şi efort, cu conştiinţa că binele pe care îl are de făcut este menirea vieţii lui.

Iubea Putna şi o cinstea în mod deosebit, înţelegând şi trăind adânc rostul ei în poporul român. Cu prilejul ultimei vizite la Putna, a stat ore în şir, în fiecare zi, privind mănăstirea şi ascultând slujba.

Îl pomenim cu mult drag şi dor şi ne rugăm ca Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Fecioare Maria şi ale Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, să îl aşeze în Împărăţia Sa, împreună cu soţia şi înaintaşii.

Veşnică să îi fie pomenirea!

Stareţul Mănăstirii Putna,

Arhim. MELCHISEDEC VELNIC şi obştea mănăstirii