Pentru reducerea riscului de inundaţii în judeţ

Investiţii de peste 43 de milioane de lei prin Sistemul de Gospodărire a Apelor

> Între multe altele, sunt prevăzute consolidări de maluri, regularizări, construirea unui dig de apărare şi amenajarea de praguri de fund

În vederea gestionării eficiente a resurselor de apă şi reducerea riscurilor la inundaţii pe teritoriul administrat de Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, pentru anul 2024, Administraţia Bazinală de Apă Siret a solicitat fonduri pentru promovarea şi derularea mai multor obiective de investiţii, valoarea acestora totalizând 43,11 milioane de lei.

Potrivit lui Daniel Drăgoi, directorul executiv al SGA, în cauză este regularizarea şi apărarea malului drept al râului Siret, în comuna Zamostea, pentru care Administraţia Bazinală a Apelor Siret a solicitat fonduri în valoare de 350.000 de lei. Aflăm că banii vor fi orientaţi spre achiziţionarea serviciilor de proiectare pentru reactualizarea studiului de fezabilitate, fiind propuse lucrări de consolidare a malurilor şi executarea de traverse de colmatare, în vederea stopării fenomenului de eroziune şi a reducerii riscului de inundare a gospodăriilor riverane din zona Haliuc. În scopul amenajării albiei râului Moldova, în comuna Capu Câmpului, 500.000 lei vor lua calea întocmirii studiului de fezabilitate pentru lucrări care constau în apărări de mal şi construirea unui dig de apărare.

Pentru anul 2024, alte 31 de milioane de lei au fost cerute în vederea amenajării râului Suceviţa şi a afluenţilor, în comuna Suceviţa.

În funcţie de mărimea fondurile alocate, va fi derulată procedura de licitaţie pentru adjudecarea contractului de lucrări, fiind proiectată executarea de apărări de maluri şi praguri de fund pentru stabilizarea albiei râului Suceviţa, dar şi râurilor Drăgoşina şi Bercheza.

Conform şefului SGA Suceava, în program sunt regularizarea pârâului Solca – Arbore şi decolmatarea de la acumularea Solca, etapa I, obiectul I, „Punerea în siguranţă a barajului şi decolmatarea lacului Solca”.

Fondurile solicitate au o valoare de 10,13 de milioane de lei, în funcţie de mărimea alocării urmând a fi demarată procedura de achiziţionare a contractului de execuţie lucrări.

Fonduri în valoare de 100.000 de lei vor avea destinaţia plăţii documentaţiilor de studiului de impact şi a raportului de evaluare, în vederea obţinerii acordului de mediu pentru amenajarea complexă de la Vârfu Câmpului, pe râul Siret, în judeţele Suceava şi Botoşani.

De asemenea, pentru amenajarea râului Bistriţa şi a afluenţilor de pe sectorul Iacobeni – Sabasa, în judeţele Suceava şi Neamţ, valoarea fondurilor solicitate pentru anul 2024 se ridică la 1,03 de milioane de lei. Suma are ca destinaţie finalizarea lucrărilor la obiectivele Ciocăneşti, Iacobeni şi Vatra Dornei, cât şi recepţionarea acestora.

Conform lui Daniel Drăgoi este vorba despre un proiect multianual, în 2023 finalizându-se şi recepţionându-se lucrările de la Broşteni, Şaru Dornei, Valea Neagră – Broşteni şi Negrişoara.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI