În cadrul Săptămânii Nonviolenţei în Şcoli, în perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2024, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului s-a desfăşurat Campania RESPECT iniţiată de Inspectoratul Şcolar Suceava cu scopul de a preveni agresivitatea şi violenţa în mediul şcolar şi în afara lui.
Componentele Campaniei RESPECT – Responsabilitate, Educaţie, Siguranţă, Prevenţie, Emoţie, Comunicare şi Toleranţă au fost punctul de pornire pentru activităţile desfăşurate în vederea exersării comportamenteor dezirabile, pentru a forma atitudini civilizat, dar şi pentru a combate agresivitatea şi violenţa.
Activităţile au fost diverse şi s-au desfăşurat la majoritatea claselor din şcoală de la învăţământul primar, gimnazial şi profesional, astfel încât fiecare elev al şcolii să-şi reamintească şi consolideze noţiunile despre respectul de sine şi respectul pentru cei din jur, comunicare asertivă, toleranţă, agresiune şi violenţă dar şi soluţii pentru gestionarea conflictelor şi a emoţiilor negative.
Paleta metodelor de abordare a acestor noţiuni a cuprins jocuri de rol, exerciţii de identificare a tipurilor de violenţă şi de promovare de soluţii pozitive de rezolvare a conflictelor, prezentări power-point, filmuleţe educative, poveşti terapeutice, jocuri didactice, brainstormingul, problematizarea, ghicitori, audiţii muzicale şi discuţii despre comportamentul de fiecare zi. Au fost desfăşurate şi activităţi în parteneriat cu părinţii şi tutorii legali ai elevilor care contribuie la o bună înţelegere a comportamentului elevilor şi implicit la o scădere a actelor de comportament indezirabil.
Un partener important al unităţii în demersul de prevenire şi combatere a actelor de agresiune şi violenţă este Poliţia de proximitate a oraşului Gura Humorului care, prin prezenţa şi discuţiile cu doamnele agent şef adjunct Ursachi Loredana-Tatiana şi agent Moşneagu Beatrice, i-a ajutat pe elevi să-şi clarifice aspecte legate de efectele şi consecinţele comportamentului neadecvat.
Toate aceste activităţi s-au finalizat cu lucrări artistico-plastice sau postere cu mesaje pentru un comportament civilizat, toleranţă şi respect. Elevii au învăţat să gestioneze situaţiile conflictuale prin comunicare şi empatie şi să devină buni şi toleranţi faţă de ceilalţi.
Întreaga Campanie RESPECT la nivelul şcolii a fost coordonată de director prof. Călinescu Petru Marian, director adjunct prof. Strugariu Cezar Vasile şi coordonator proiecte şi programe educative prof. Sîrbu Gabriela şi a antrenat elevi, părinţi şi cadre didactice împreună într-un parteneriat care să responsabilizeze elevii şi să le formeze un comportament dezirabil în şcoală şi în comunitate. (prof. ISTRATE ISABELLA Maria, responsabil cu promovarea imaginii unităţii)


























Comentarii