Handbal feminin, Liga Florilor

Rapid a câştigat derbiul cu CSM Bucureşti

CS Rapid Bucureşti a învins-o pe CSM Bucureşti cu scorul de 30-28 (16-13), miercuri seara, pe teren propriu, în derbiul Ligii Naţionale de handbal feminin, desfăşurat în etapa a 16-a.

Aceasta este prima înfrângere suferită de campioana CSMB în acest sezon intern, după 15 victorii consecutive. „Tigroaicele”au încheiat neînvinse şi sezonul trecut al Ligii Florilor.

CSM Bucureşti venea după o victorie memorabilă în Liga Campionilor, la Gyor.

Vicecampioana Rapid a dominat prima repriză, pe care a încheiat-o cu un avantaj de trei goluri, 16-13, după ce a condus şi la patru goluri, 15-11, 16-12.

În repriza secundă, CSMB s-a apropiat la un singur gol în mai multe rânduri, dar nu a izbutit egalarea. Rapid a mai condus de câteva ori la patru goluri, 23-19, 24-20, 25-21, 26-22, iar în cele din urmă s-a impus cu 30-28.

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a învins-o în deplasare pe SCM Universitatea Craiova, cu scorul de 27-25 (16-14).

Echipa din Bănie a dominat cea mai mare parte a primei reprize şi a avut avantaj, dar la pauză Gloria conducea cu 16-14. Formaţia antrenată de selecţionerul Florentin Pera a fost mai bună în partea a doua şi s-a impus fără emoţii, cu 27-25.

Sonia Seraficeanu a marcat 6 goluri pentru învingătoare, iar Cristina Laslo şi Paula Posavec, câte 5. Dejana Milosavljevic şi Dijana Mugosa au fost cele mai bune de la formaţia craioveană, cu 8 goluri marcate fiecare, iar portarul Bianca Tomina Curmenţ a încheiat cu 12 intervenţii.

SCM Craiova a ajuns la şase eşecuri consecutive.

În alt meci, CSM Târgu Jiu a dispus de CSU Ştiinţa Bucureşti cu 27-22.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI