Când i-am propus profesorului Neculai Creţu, cu rugămintea pe buze şi cu nădejdea în privire, să treacă pragul Clubului Copiilor Fălticeni şi să poposească în mijlocul copiilor, măcar şi pentru o fărâmă de zi, nu a ezitat nicio clipă. Eu mi-am propus să aduc cât mai mulţi oameni valoroşi în mijlocul elevilor mai mici sau mai mari, oameni frumoşi la chip şi la suflet, mai ales datorită pasiunii în slujirea căreia au fost trimişi pe pământ, mai ales harului divin dublat de omenie, modestie şi bunătate. Dl Neculai Creţu, din Măliniul lui Labiş, este un astfel de om. Aşa se face că, într-o zi de sfârşit de ianuarie prea grăbit şi parcă fără popas, dumnealui a fost musafirul nostru de seamă.
Se spune că firile de artist se atrag ori că nişte fire nevăzute ale Universului înlesnesc întâlnirile în lumea aceasta telurică. Poate că aceasta este explicaţia faptului că micii artişti ai Cercului de muzică populară de la Clubul Copiilor Fălticeni l-au întâmpinat pe distinsul profesor cu zâmbetul lor inocent, cu inimioara plină de veselie. Desigur că, dascăl o viaţă întreagă, dumnealui a ştiut cum să-i cucerească, încă din primele momente. Am povestit despre instrumentele populare, am cântat, acompaniaţi de măiestria muzicianului care a format zeci, poate sute de alţi muzicieni la Liceul de Arte din Suceava, ne-am prins în joc, musafirul nostru transpunându-se de această dată în lăutarul adevărat, din vatra satului.
În mod foarte bine gândit, pedagogic şi cu dovada vie a experienţei la catedră, dl prof. Neculai Creţu a prezentat copiilor clasificarea instrumentelor muzicale: instrumente de suflat (drâmbă, fluier, tilincă, caval, cimpoi, nai), instrumente de coarde (cu arcuş: vioară, viola, violoncel, contrabas; fără arcuş, ciupite: cobza, harpa; instrumente de coarde, lovite: pian, ţambal) şi instrumente de percuţie (toba mică, toba mare). Două ore au trecut pe negândite, nici pomeneală să fie vorba de plictiseală, din contră, copiii, foarte cuminţi şi foarte atenţi, parcă vrăjiţi, căutau să cuprindă cu mintea tot ce li se explica, iar ochii lor curioşi căutau să vadă ce instrument minunat mai scoate profesorul din traistă. Căci da, dumnealui, în vreme ce explica, venea pe dată cu un exemplu concret. Astfel, a cântat în faţa copiilor, public deloc de neglijat, din drâmbă, ocarină, fluier, tilincă, caval, nai, acordeon, fiind răsplătit cu cele mai sincere aplauze. Aplauze la scenă deschisă. Nimic regizat, nimic stabilit dinainte, ci totul foarte natural şi firesc. Ziua s-a încheiat cu dulciurile pregătite pentru copii de dna Maria Creţu, şi cu promisiunea unei noi întâlniri.
Să trăiţi, domnule profesor, întru sănătate şi bucurie! Cântecul să vă încununeze viaţa ca şi până acum!
LENUŢA RUSU,
Fălticeni
Comentarii