Bucovinean fiind, prin origine, şi trăitor printre… regăţeni, mi-am aşezat pe umeri sarcina de a-i promova pe scriitorii din partea aceasta răstignită a ţării. Şi, iată, a venit vremea să atrag atenţia că, după trei romane – Casa Ileana, Misterul sentimentelor şi Pedeapsa divină – autorul câmpulungean Vasile Aioanei aduce în faţa cititorilor a treia scriere de acelaşi gen, intitulată Destine fracturate, apărută în 2023, la prestigioasa editură „Junimea” din Iaşi. Ştiu că prozatorul s-a bucurat de aprecieri pozitive în cercurile literare sucevene şi, ca atare, a fost primit în Societatea Scriitorilor Bucovineni. Doar cârcotaşii de serviciu i-au reproşat, în surdină, faptul că, în calitatea lui de pensionar, vine din rândul ofiţerilor superiori de poliţie, chit că omul acesta e de o rară modestie şi de un uimitor bun simţ. Cum se ştie, hămăitul mereu dezordonat al unora, prezent în toate timpurile, e incapabil să demobilizeze pe truditorii oneşti ai literelor. Personal, am văzut în V. Aioanei (a Ioanei), chiar de la primul volum (dumnealui publică şi povestiri în reviste – „Însemnări bucovinene”, „Surâsul Bucovinei”, „Moldova Literară”, „Iaşul cultural”), un condeier înzestrat cu harul creării de personaje viabile şi a unei acţiuni cu desfăşurare alertă, care, uneori, spre satisfacţia lectorului, se complică, misterul primindu-şi luminarea spre finalul evenimentelor.
Romanul debutează cu o iubire pasională, fără limite, dincolo de ochii lumii, între doi adolescenţi şi cu o burtică imediat crescătoare, ceea ce, la ţară, cu mulţi ani în urmă, însemna pentru viitoarea mamă o adevărată şi dublă tragedie. Pe de o parte, stigmatul celei în cauză, care putea s-o arunce în ghearele disperării şi chiar ale sinuciderii, mai ales că, de cele mai multe ori, iubăreţul îi întorcea spatele, pe de altă parte intervenea oprobriul colectivităţii şi morişca bârfei, situaţie cel puţin incomodă pentru întreaga familie. De data aceasta, deoarece, inevitabil, craiul satului nu voia să o ia de nevastă, Eleonora, de doar şaisprezece ani, găseşte, tot în ascuns, soluţia salvatoare, aceea a dezrădăcinării, plecând la o mătuşă în Iaşi. Cu toate că e primită cu înţelegere şi cu dragoste de Elvira şi Marin Pârcălab, având parte de o mătuşă bărbată şi bine sfătuitoare, chit că se încadrează în muncă, să evite o cheltuială în plus a noii familii, ghinionul se ţine scai de ea: ori dă peste un şef burduhănos şi libidinos, cu antecedente „erotice” în rândul subalternelor, ori peste un alt crai de curte nouă, cu promisiuni deşarte. Cu o uluitoare tenacitate, Eleonora trece cu bine peste nefericitele situaţii (ea păstrează în continuare starea energetică binefăcătoare de la ţară, ceea ce îi dă o nebănuită putere), iar noua viaţă citadină îi oferă încă o surpriză cu totul neplăcută. Cu concursul pervers al celor din maternitate, inclusiv a psihologului unităţii, e deposedată de fetiţa Elisabeta pentru a fi adoptată de un mahăr al urbei. În plus, pe prea tânăra mamă o izbesc în plin angajamentele mincinoase ale noilor părinţi. Aşa se face că Elisabeta devine în actele de adopţie Alexandra, iar mamei biologice i se interzice să-şi mai vadă copila înfiată de Domnica şi Casian Şelaru.
De aici, Eleonora intră într-o nouă zodie, căsătorindu-se cu Constantin Olaru, de unde va rezulta un băiat (Marin), în vreme ce dorul cumplit de Elisabeta îi macină sufletul, motiv pentru care ajunge, pentru scurtă vreme, în arestul miliţiei. În acelaşi timp, scriitorul urmăreşte soarta bossului, autorul unor matrapazlâcuri de proporţii, în cele din urmă încarcerat, de unde nu va mai ieşi decât trecând pe la morgă: Deşi făcuse parte din protipendada Iaşului, la înmormântarea lui n-au fost decât rudele foarte apropiate. (…) Toţi s-au ferit, ca să nu se poată spune după aceea că ar fi putut fi în cercul lui de preocupări infracţionale sau i-ar fi putut fi prieteni. Aşadar, foştii „prieteni”, care s-au înfruptat copios din bunurile gestionate fraudulos de Şelaru şi regretând că au rămas pe uscat, s-au împrăştiat precum potârnichile de la primul foc de armă.
Ca un făcut, studenta Elisabeta (Alexandra, în acte), iremediabil îndrăgostită, îşi va începe călătoria în viaţă pe acelaşi drum al calvarului mamei sale. Trădată şi înjosită fără scrupule, va încerca să se refacă, atât spiritual, cât şi sufleteşte, alături de fiica sa Evelina. Moştenind o solidă putere interioară, va trece şi peste pierderea celui de-al doilea copil, aşezând în jurul ei şi a Evelinei un cerc impenetrabil, chiar şi după ce mama adoptivă de altădată îi dezvăluie misterul venirii sale pe pământ: Casian m-a iubit enorm!… începu Domnica a-i povesti. Era, însă, diabolic când trebuia să-şi atingă un scop, când îşi planifica să obţină un lucru pe care şi-l dorea cu ardoare! M-ar fi putut părăsi pentru că nu-i puteam face copii, dar n-a făcut-o. A căutat prin orice mijloace să-mi aducă pruncul după care tânguiam, pentru ca sentimentul, că şi eu pot fi mamă, să nu mi se stingă. Nu dorea un copil al oricui, iar eu n-am să pot şti niciodată de ce şi cum i-a trecut prin cap una ca asta… A plătit ca să vii pe lume!
Dramatică mărturisire pentru ambele personaje, eliberând sufletele de o grea povară, într-o încercare aproape disperată de a le reechilibra, ceea ce, până la urmă, nu se întâmplă: Buimăcită de tot ce a putut auzi de la Domnica, Elisabeta încă refuza să accepte realitatea! Îşi spunea că nu poate fi decât o poveste!… Dar surprizele nu se vor opri aici, pentru că cea venită pe lume cândva printr-un odios aranjament este hotărâtă să călătorească până la capăt şi, ca urmare, îl întâlneşte pe beţivul satului Cătălin Pandele: Semeni bine cu mă-ta! S-ar putea să fii chiar fiica mea… Urmează cea de a doua spovedanie, cu un neaşteptat final, de data aceasta un blestem groaznic: Sper să putrezeşti în iad, nenorocitule!…
Romanul se încheie rotund, cu o nouă dezrădăcinare, resimţită ca un exil, căci Elisabeta-Alexandra, bătrână şi singură, e adusă de doctoriţa Evelina (şi ea cu un prim mariaj eşuat) în Franţa, femeia în vârstă exprimându-şi, la un moment dat, o singură dorinţă: ca după moarte să se reîntoarcă în pământul patriei.
Scrierea Destine fracturate a colonelului din Câmpulungul Bucovinei, Vasile Aioanei, are toate ingredientele unui roman de succes. Fiindcă sunt convins că nu se va opri aici, va trebui ca pe viitor să aibă în vedere o progresivă mlădiere a lexicului, ceea ce e de sperat că se va întâmpla.
Comentarii