(…Turnul Eiffel în flăcări! Filmuleţul, făcut graţie inteligenţei artificiale şi diseminat în lume fără inteligenţă artificială, prin metode devenite comune, a produs stupoare, dar a fost consumat potrivit aşteptărilor, s-a viralizat. Taylor Swift – îmi place albumul „Folklore”; ştiaţi că e şi poetă de calitate? – goală! Tot aşa, s-a consumat, s-a viralizat… până ce a fost oprit, „cenzurat”. Iar dacă vreţi adăugăm şi fil-muleţele produse asemenea – critice?, umoristice? – cu politicieni de pe la noi, care au gloria lor necenzurată pe reţelele de socializare. Turnul Eiffel în flăcări, în anul pentru sfârşitul căruia e anunţată redeschiderea – după un incendiu real – catedralei Notre Dame din Paris…)
S-ar zice că AI – Inteligenţa Artificială (aşa e la modă să se scrie, pe când inteligenţele materiei, cognitivă, emoţională etc. n-au avut parte de majuscule) a frânt lumea-n două. Unii o apreciază sincer (aşa cum apreciază, la o adică, apa caldă la robinet, energia electrică, becul, autostrada, robotul ce roboteşte în locul omului, telefonul sau televizorul inteligent etc.), alţii, speriaţi, deja o detestă, ca sursă a multor rele imaginate şi încă neimaginate. Ba chiar îşi închipuie unii (nu neapărat consumatori de clasicizată literatură de anticipaţie şi SF) că ar fi inteligenţa asta nouă în stare s-o ia razna şi să pună gheara pe lume cu cine ştie ce scopuri malefice. La urma urmei, da, se prea poate, dacă AI este (şi) la mâna unor persoane al căror cap nu le duce spre altceva. Vezi războaiele la zi: celor care le stârnesc nu le sunt necesare inteligenţe mai mari ca ale bipezilor ieşiţi din peşteri, cu piatra în labă.



























Comentarii