> Cel mai mare nivel fost înregistrat în februarie, respectiv 5,90%, iar cel mai coborât, 5,12%, în august > În noiembrie 2023, cu 5,51%, Suceava era cu 2,6% peste media naţională a ratei şomajului
În anul 2023, în judeţul Suceava, rata şomajului a avut „o evoluţie asemănătoare” celei din anul 2022, informează Agenţia Judeţeană Pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Astfel, dacă la finele lunii decembrie 2022 valoarea indicatorului era de 5,65%, la sfârşitul anului 2023 a fost de 5,63%, cu diminuare de 0,02%. Însă, faţă de sfârşitul lunii ianuarie 2023, când avea valoarea de 5,79%, la fine de an 2023 rata şomajului sucevean înregistra o scădere de 0,16%.
Pe durata anului trecut, cel mai înalt nivel al acestui indicator a fost consemnat în februarie, respectiv 5,90%, cel mai coborât, 5,12%, revenind lunii august.
Spre comparaţie, în perioada ianuarie-decembrie 2022, rata şomajului din judeţul Suceava a crescut de la 5,36% la 5,65%, însemnând un spor de 0,29 de puncte procentuale.
În schimb, conform unei statistici a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la sfârşitul lunii noiembrie 2023, rata şomajului a crescut în 23 de judeţe, cele mai mari salturi înregistrându-se în Galaţi (cu 0,43%), Dolj (0,22%), Sălaj (0,22%), Constanţa (0,20%), Mehedinţi (0,18%) şi Suceava (0,17%).
La sfârşitul lunii noiembrie 2023, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,91%, mai mare decât cea din luna anterioară cu 0,01%, dar mai mică cu 0,13% faţă de cea din noiembrie 2022.
În luna noiembrie 2023, cu 5,51%, judeţul Suceava era cu 2,6% peste media naţională a ratei şomajului.

























Comentarii