Futsal, Under 19

Echipa LPS Suceava a făcut un pas important pentru calificarea în Liga Elitelor

LPS Suceava a primit, la finele săptămânii trecute, vizita echipei Luceafărul Buzău în manşa tur a barajului de promovare în Liga Elitelor sub 19 ani la futsal. Meciul a fost controlat de jucătorii antrenaţi de Andrei Iţco, Gabriel Şuleru şi Aurel Constantin, care s-au impus în final cu 9-3.

Andrei Buceac a reuşit un hattrick pentru gazde, iar celelalte goluri au fost marcate de Sebastian Burlacu, Mario Bai, Cosmin Toderean, Florin Scutariu, Robert Cucoş şi Ştefan Petraru. Returul se va disputa miercuri, 24 ianuarie, la Buzău.

Liga Elitelor va aduna la start cele mai bune opt formaţii din ţară, şase dintre ele fiind deja cunoscute. Este vorba despre Ceahlăul Piatra Neamţ, United Galaţi, FK Odorheiu Secuiesc, Sepsi Sfântu Gheorghe, Clujana Cluj-Napoca şi CSM Deva. În celălalt meci de baraj se înfruntă formaţiile Şoimii Simirad şi CSM Târgu Mureş.

Lotul echipei de futsal sub 19 ani a Liceului cu Program Sportiv Suceava este format din următorii jucători: Bogdan Bujoreanu, Sebastian Gireadă, Andrei Buceac, Mario Bai, Ştefan Petraru, Ştefan Recolciuc, Florin Scutariu, Vlad Roşca, Sebastian Burlacu, Cosmin Toderan, Iustin Panciuc, Robert Cucoş.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI