În vremea aceea, apropiindu-Se Iisus de coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în Cer şi slavă întru cei de sus! Dar unii farisei din mulţime au zis către El: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii. Şi El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga. Şi, când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile şi te vor face una cu pământul, pe tine şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale. (Luca 19, 37-44)
Episodul evanghelic de astăzi surprinde două atitudini antitetice arătate la intrarea Mântuitorului în Ierusalim: lauda mulţimii entuziasmate de primirea Împăratului Care vine întru numele Domnului şi indignarea fariseilor, deranjaţi de cuvintele prin care Mântuitorul era proclamat drept Mesia Cel aşteptat.
Cuvintele binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului sunt preluate din Psalmul 118, 26 şi interpretate în sens mesianic. Însuşi Mântuitorul Hristos citează cuvinte din acelaşi psalm, anume versetele 22-23, ca făcând referire la Sine (Luca 20, 17; Matei 21, 42; Marcu 12, 10-11). Rostind aceste cuvinte cu referire la Mântuitorul, mulţimea adunată recunoaşte că în Hristos Domnul se împlinesc profeţiile mult aşteptate. Pentru farisei aceste aclamaţii erau cuvinte de hulă, aspru pedepsite de legea lor, prin uciderea cu pietre (Levitic 24, 14). Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta – i-au spus iudeii, cu altă ocazie Mântuitorului – ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu (Ioan 10,33). Aşa se explică atitudinea lor, ameninţătoare, exprimată imediat: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii. Se împlineau din nou cuvintele Domnului rostite prin gura profetului Isaia: Du-te şi spune poporului acestuia: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia… (Isaia 6, 9-10).
Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga – e răspunsul Mântuitorului în faţa ameninţării fariseilor. Pietrele pot fi neamurile păgâne, aşa cum interpretează Sfântul Chiril al Alexandriei, care deşi au inimile împietrite din cauza închinării la idoli, îşi înţeleg greşeala şi sunt eliberaţi din întunericul necredinţei, dar pot fi şi o expresie a atotputerniciei lui Dumnezeu, Căruia nimic nu-i poate sta împotrivă, după interpretarea Marelui Ioan Gură de Aur.
Cuvintele profetice rostite de către Mântuitorul cu referire la soarta Ierusalimului s-au împlinit întocmai în scurtă vreme, în anul 70, când cetatea a fost asediată de romanii, care au împresurat-o, au strâmtorat-o din toate părţile, au făcut-o una cu pământul… şi nu au lăsat piatră pe piatră. Toate acestea pentru că Ierusalimul n-a cunoscut vremea cercetării sale.
Fiecare clipă a vieţii este un timp al cercetării lui Dumnezeu pentru cei ce au cu adevărat ochii credinţei deschişi. Dumnezeu lucrează în chip minunat în vieţile noastre. Suntem datori să înţelegem aceasta. Îl recunoaştem pe El drept Domn şi Stăpân şi Lui ne încredinţăm? Prin răspunsul pe care îl dăm, în vremea acestei cercetări, ne arătăm dragostea, credinţa şi nădejdea noastră. Prin felul nostru de a ne raporta la aceste cercetări zilnice mărturisim ce loc ocupă Dumnezeu în viaţa noastră.
Arhid. BOGDAN-MIHAI HRIŞCĂ
Comentarii