Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din municipiul Fălticeni a găzduit miercuri, 10 ianuarie, lansarea volumului „Coşmar” al scriitoarei Coca Maria Udişteanu.
Evenimentul a fost deschis de Nicoleta Hoştinariu, coordonatoarea activităţii Bibliotecii Municipale şi a Muzeului Fălticenilor „Vasile Ciurea”. În cuvântul său, a prezentat-o pe autoare ca fiind un prieten al bibliotecii, a vorbit despre cărţile publicate ce surprind prin puritatea sentimentelor pentru copii, curaj, dârzenie.
Primarul municipiului, prof. Gheorghe Cătălin Coman, a transmis sincere felicitări autoarei, într-un gest de recunoaştere a realizărilor remarcabile pe plan profesional şi scriitoricesc. Primarul a lăudat talentul şi dedicarea autoarei, evidenţiind contribuţia semnificativă adusă culturii şi literaturii locale. Apreciind eforturile depuse în procesul de creaţie, Cătălin Coman a subliniat importanţa promovării artei şi a culturii în comunitatea locală.
„Începem anul cu o lansare de carte, un volum scris de o doamnă dragă nouă, Coca Maria Udişteanu, care a scris foarte multe lucrări şi pentru copii şi pentru noi, cei mari. Îi mulţumim doamnei Maria Udişteanu pentru că a dorit să fie alături de noi şi a ales Biblioteca Municipală pentru a ne prezenta cel mai recent volum. Doresc să transmit un mesaj de recunoştinţă din partea comunităţii fălticenene şi un mesaj de susţinere pentru întreaga activitate culturală pentru toţi cei de faţă şi să dea Dumnezeu să ne vedem în cât mai multe locaţii pentru a trăi clipe artistice, culturale de înaltă ţinută” a spus Cătălin Coman.
„O carte neagră”, cu valoare literă, în care „foşnesc bancnotele”
Despre volumul publicat la sfârşitul anului trecut la editura StudIS din Iaşi, a XV-a carte scrisă de Coca Maria Udişteanu, au vorbit scriitoarea Doina Cernica, moderatoarea evenimentului, prof. dr. Alis Niculică şi scriitorul Alexa Paşcu.
Lucrând o viaţă întreagă în sistemul sanitar, Coca Maria Udişteanu a devenit cunoscută, începând cu anul 2002, prin scrierile sale în judeţ şi în ţară. S-a lansat în literatură cu volume de poezii pentru copii, apreciate de cei mici, de părinţi, de critica şi de juriile de specialitate, dovadă fiind şi numeroasele premii obţinute de cei care au recitat din lirica Mariei Udişteanu. În 2017 publică volumul de teatru scurt „Pentru voi …”, apoi numeroase articole în presa locală, pe care le reuneşte în anul 2016 în volumul „Mirabele intersectări”, iar în ultimii 10 ani s-a dedicat prozei cu caracter memorialistic, de la cea istorică, cum ar fi Al Doilea Război Mondial, până la cea de familie, de serviciu, ori de sănătate.
Scriitoarea şi jurnalista Doina Cernica a cunoscut-o pe Coca Maria Udişteanu în urmă cu 10 ani, menţionând că dorinţa scrisului acestei doamne este de a împărtăşi amintiri din experienţa vieţii, din dragoste, autoarea volumului lansat miercuri fiind bunica iubitoare care a scris versuri pentru nepoţelul care nu dorea sa înveţe poezii la grădiniţă, şi aşa a început să scrie cărţi, la început poezii, apoi proză, a publicat numeroase articole în cotidianul „Crai nou”.
„Cartea prezentată astăzi transformă o dramă personală, prin apelul la persoana a treia şi prin lucrurile despre care scrie, aproape într-un rechizitoriu. Este o carte-document, dar este în acelaşi timp şi o carte îndurerată, este o carte tristă, o carte neagră pentru că vorbeşte despre lucruri triste şi întunecate: transformarea sănătăţii în obiect de comerţ. Sunt nenumărate paginile în care foşnesc bancnotele, în care se străvăd plicuri, în care lucruri care se pot rezolva foarte uşor nu se rezolvă decât după primirea banilor. Sunt lucruri triste, pe care doamna Coca Maria Udişteanu, apelând la persoana a treia, le dă un plus de durere a generalităţii. Cartea nu este numai o poveste a durerilor trăite de drama soţului sau prilejuite de propriile suferinţe, este şi un volum care are valoare literă. Nu lipsesc din ea scenele gingaşe, cele de dragoste părintească într-o sală de spital, ghioceii care sunt aduşi cu gingăşie bunicului, scene care dau un strop de dulceaţă acestei cărţi amare” a precizat scriitoarea Doina Cernica.
„Un roman al disperării” sistemului medical din perioada 2006 – 2010
Alis Niculică, cea care semnează şi prefaţa „Coşmarului”, a vorbit despre cărţile publicate de Coca Maria Udişteanu, despre oamenii în halate albe care, în anul 2006, au refuzat şansa la viaţă a unui om, dar Dumnezeu i-a arătat calea spre vindecare, despre reflecţie şi meditaţie.
„Doamna Coca Maria Udişteanu a devenit unul din cei mai importanţi cronicari ai Fălticeniului şi consider că merită un loc aparte în Galeria Oamenilor de Seamă pentru că, prin scrisul ei, a dovedit acest lucru.
Volumul «Coşmar» este atipic pentru stilul cu care scriitoarea Coca Maria Udişteanu s-a afirmat în literatură, un stil plin de căldură, cu un umor fin şi delicat, cu nuanţe de nostalgie pentru vremurile care s-au dus, cărora nu se sfieşte să le arate greutăţile dar şi farmecul. «Coşmarul» doamnei Udişteanu nu mai cuprinde nici măcar un strop de umor. Este un roman al disperării, al încercării de se adapta sistemului medical de după 1990, pentru ca acesta să o ajute în momentele de mare cumpănă. Nu era acelaşi sistem medical în care doamna Coca a activat vreme de aproape 40 de ani, ci un altul, total schimbat, un sistem pe care nu l-a mai recunoscut după ce s-a pensionat, şi de care a avut ea însăşi nevoie, dar mai ales soţul ei, în anii 2006 – 2010. Cartea acesta este un «Coşmar» sau, pur şi simplu, un «ghid de supravieţuire» ca pacient obligat să apelezi la sistemul medical din nord-estul României?
Scriind această carte, doamna Coca Maria Udişteanu îşi dezvăluie, fără echivoc, caracterul puternic, curajul de a-şi înfrunta propriile amintiri, trăind şi retrăind acele momente care îi provoacă, de fiecare dată, o durere fără seamăn. Numai cine a trăit drama de a-l vedea pe omul drag în suferinţă şi neputinţa de al ajuta, poate înţelege cel mai bine curajul de care a dat dovadă Coca Udişteanu în scrierea acestei cărţi” a concluzionat scriitoarea Alis Niculică.
„Un volum argument şi document”
Şi scriitorul Alexa Paşcu a vorbit despre „Coşmar”, „un volum argument şi document pentru adevărul care plânge şi ne doare, un strigăt de revoltă împotriva unui sistem sanitar care are datoria să trateze bolnavii, dar care este bolnav pentru că face parte dintr-o societate, şi ea bolnavă. Numai uitând-te pe copertă şi vezi imaginea vechiului spital din Fălticeni îţi dai seama că subiectul cărţii este legat de sănătate. Cu atât mai meritorie şi curajoasă este această intreprindere memorialistică a doamnei Coca Maria Udişteanu, pentru că este făcută de cineva care a lucrat în domeniul sănătăţii”.
Au mai luat cuvântul Constantin Bulboacă, Lenuţa Rusu, Maria Creţu şi Costel Befu, reprezentantul Cenaclului literar „Erupţii dolheştene” . Şi bibliotecar-şef Nicoleta Hoştinariu a adus în prim-plan colaborarea dintre Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” şi scriitorii şi artiştii locali, subliniind importanţa sprijinului pentru iniţiativele culturale.
„Esenţa durerii”
La final, autoarea cărţii a mulţumit tuturor celor care au participat la eveniment, celor care au rostit cuvinte frumoase, „nu ştiu dacă le merit pe toate dar le voi păstra în sufletul meu să mă ajute să merg mai departe”. Coca Maria Udişteanu a evidenţiat câteva aspecte semnificative din conţinutul cărţii şi câteva motive pentru care merită citită această carte.
„Ofer o carte deosebită de tot ce am scris până acum. De obicei eu scriu cu veselie, cu bucurie, cu dragoste. Această carte nu este deloc aşa. Este o carte a durerii, în care povestesc o perioadă din viaţa mea şi a soţului meu în care am trecut prin mari greutăţi şi mai ales am fost foarte dezamăgită de colegii mei din sistemul sanitar unde am lucrat o viaţă. Ceea ce ni s-a întâmplat nouă la un spital din Iaşi a fost extrem de dureros şi neplăcut. Eu îmi propusesem să nu scriu niciodată ceva negativ despre acest sistem. Cartea am început-o în anul 2006, când s-a întâmplat toată treaba, iar de atunci până acum lucrurile s-au tot schimbat, dar nu în bine. Am scris-o cu durere, eu fiind cadru medical, pentru felul în care s-au purtat colegele mele cu mine. După ce o citeşte, la sfârşit rog cititorul să tragă singur o concluzie. Semnale de alarmă se dau în fiecare zi, iar cartea mea, pe lângă ceea ce se întâmplă cum, este blânduţă, aş spune eu. Noi toţi suntem ţara, iar ţara este aşa cum suntem noi. Noi avem pretenţii să avem o ţară altfel, dar nu facem nimic pentru asta. A intervenit atâta ură între noi încât te întrebi dacă va mai exista vreodată acea legătură care era pe timpuri între noi. Aş vrea ca cititorii sa înţeleagă că nu este o carte de critică, ci este pur şi simplu esenţa durerii” a mărturisit Coca Maria Udişteanu.
După ce a primit aprecierea publică din partea comunităţii, primind felicitări şi flori, Coca Maria Udişteanu a acordat autografe.
































Comentarii