„În vremea aceea, luând Iisus la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, a zis către ei: Iată, ne suim la Ierusalim şi se vor împlini toate cele scrise de proroci despre Fiul Omului. Căci va fi dat păgânilor şi va fi batjocorit şi va fi ocărât şi scuipat. Şi, după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide, dar a treia zi va învia. Ei însă n-au priceput nimic din acestea, căci cuvântul era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse de Iisus”.
Numită de exegeţi a treia prevestire a morţii, datorită cronologiei expunerii mesajului înaintea Sfinţilor Apostoli, realtarea lucanică este asemănătoare celei pe care o face Sfântul Evanghelist Marcu; particularitatea afirmaţiilor lucanice rezultă din lipsa fiorului sacru, ce i-a cuprins pe ucenici. Dacă Marcu spune că Iisus va fi dat arhiereilor şi cărturarilor, care, la rândul lor, Îl vor preda păgânilor, textul lucanic ignoră aceste informaţii, arătând cum anume se vor comporta păgânii cu Iisus: tratându-L cu insolenţă.
De fapt, comportamentul fariseilor şi cărturarilor se poate traduce printr-o curiozitate accentuată cu privire la momentul în care se va instaura Împărăţia lui Dumnezeu. Iisus le arată că această chestiune ţine mai de grabă de partea interioară: Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Luca 17, 21), dar accesul nu este permis tuturor: pentru a avea acces liber la această Împărăţie, este necesară atât stăruinţa văduvei (Luca 18, 1-8), cât şi smerenia vameşului (Luca 18, 9-14).
Cu privire la identitatea şi acţiunea Fiului Omului, ne putem întreba: ce au avut de spus prorocii? Dacă înţelegem la modul general faptul că substantivul proroci înseamnă Cărţile cu caracter profetic ale Vechiului Testament, atunci, de pildă, Isaia vorbeşte despre El că îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat (Isaia 53, 10; cf. Matei 20, 28); că se va comporta ca un miel blând, dus la jertfire (Ieremia 11, 9; cf. Ioan 1, 29, 36); că Unsul va fi stârpit (Daniel 9, 26, cf. Matei 24, 15); că se va asemăna profetului Iona care a stat timp de trei zile în pântecele chitului (Iona 1, 17, cf. Matei 12, 40) etc. Pe scurt fie spus: Iisus ştie că Jertfa Sa e foarte aproape şi că trebuie să se împlinească toate câte a grăit Duhul Sfânt prin profeţi. De fapt, în toată activitatea Sa pe pământ, Domnul Hristos S-a încrezut deplin în textele vetero-testamentare.
Lecţia care se poate desprinde din lectura acestei mici pericope e aceea că, dincolo de mesajul transmis, atât Ucenicii, cât şi mulţi creştini, de-a lungul istoriei, nu au înţeles mare lucru, dovadă fiind faptul că, aşa cum spunea exegetul Gerhard Maier, până azi, Jertfa răscumpărătoare e lucrul cel mai puţin înţeles din activitatea Domnului Hristos. Până astăzi, mulţi credincioşi nu înţeleg de ce a trebuit Iisus să-şi verse sângele pentru mântuirea noastră. Cine, însă, conştientizează câtă greutate poate să aibă Jertfa Domnului, poate numai să-L iubească şi să I se închine mereu!
Un alt mesaj, desprins din această pericopă, e acela că Sfântul Luca ne arată modelul după care putem să ne ghidăm pentru a afla dacă o profeţie este adevărată sau dacă, dimpotrivă, este falsă. O profeţie e adevărată, în măsura în care se poate constata, fără umbră de tăgadă, împlinirea ei în istorie. De exemplu, din Deuteronom 18, 20 Dumnezeu avertiza: dacă un profet va avea un comportament plin de trufie, rostind altceva decât ceea ce Domnul i-a poruncit, atunci acel cuvânt nu este adevărat, fiind suspectat de interese potrivnice care l-au făcut să emită prejudecăţi omeneşti, în loc să arate deschis cum se va împlini voia lui Dumnezeu.
Semnificaţia lucrării profetice a Domnului Hristos rezidă în aceea că nu e o împărăţie politică, ci una cerească; în Persoana Sa profeţiile şi-au dovedit deplin veridicitatea istorică.
Pr. ClAUDIU-IOAN COMAN
Comentarii