> Proiectul are valoarea de 3 milioane de euro, incluzând reabilitarea a trei corpuri de clădire, o seră, facilităţi pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi un sistem pentru obţinerea compostului
Proiectul pentru dezvoltarea reţelei de şcoli verzi la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava a fost admis. Anunţul aparţine primarului Ion Lungu, conform căruia este vorba despre „un proiect mare”, în valoare de circa 15 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 3 milioane de euro.
„A fost aprobat proiectul pentru clădiri verzi la Colegiul «Petru Muşat». În continuare, vom întocmi toate documentaţiile necesare” precizează Ion Lungu, şeful municipalităţii sucevene, menţionând că, dacă un prim pas a fost aprobarea proiectului, de acum urmează „partea de licitaţie şi celelalte aspecte aferente”.
Potrivit proiectului, în lucrări de reabilitare vor intra trei corpuri de clădire, „cu energie regenerabilă, panouri solare şi panouri fotovoltaice”. Sunt prevăzute amenajări exterioare pentru desfăşurarea de activităţi didactice în aer liber, vor fi construite un pavilion educaţional şi, de asemenea, o seră pentru desfăşurarea de activităţi specifice atelierelor din colegiu. Totodată, incluse în proiect sunt realizarea de facilităţi pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi amenajarea unui sistem de obţinere a compostului, în vederea gestionării adecvate a materialelor biodegradabile.
În definitiv, conform şefului executivului local sucevean, este vorba despre aplicarea tuturor prevederilor din Ordinul nr. 4147 din 2022, „a tot ceea ce însemnă conceptul de şcoală verde”.
În septembrie 2023, la manifestările prilejuite de aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea Colegiului Tehnic „Petru Muşat”, primarul Ion Lungu a înmânat Diploma de excelenţă Mariei Teodoreanu, directorul unităţii de învăţământ.


























Comentarii