Şapte persoane au fost rănite, marţi dimineaţa, într-un accident rutier în care au fost implicate o autoutilitară şi un microbuz de transport persoane.
Potrivit anchetei poliţiştilor, la ora 7:36, un tânăr de 29 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, conducea o autoutilitară Citroen pe direcţia Udeşti către centrul oraşului Liteni.
Când a ajuns în dreptul unui service auto, după o curbă la dreapta, pe fondul neadaptării vitezei, şoferul autoutilitarei a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu un microbuz de transport persoane, condus de un bărbat de 49 de ani din Udeşti.
În urma impactului, conducătorul şi doi pasageri din autoutilitara Citroen şi patru pasageri din microbuzul de transport persoane, cu vârste cuprinse între 46 şi 66 ani, au suferit leziuni uşoare, fiind transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” pentru investigaţii medicale, dar fără a rămâne internaţi.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative; le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava, sub aspectul săvârşirii înfracţiunii „vătămare corporală din culpă”. (N.B.)

























Comentarii