Lipsa semnalizării de securitate şi a documentului privind protecţia împotriva exploziilor, în staţiile GPL sucevene

> Inspectorii de muncă au dat amenzi de 77.000 de lei, 112 avertismente, dispunând şi 127 de măsuri de remediere a deficienţelor

 Mai multe măsuri a dispus Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava cu prilejul campaniei de verificări privind modul de respectare a prevederilor legale la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, dar şi a cerinţelor minime de asigurare a securităţii şi sănătăţii lucrătorilor de către angajatorii care au activitate de depozitare şi comercializare a carburanţilor auto de tip gaz petrolier lichefiat (GPL).

Conform inspectorului-şef Romeo Butariu, în domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii din subordine au efectuat 82 de controale, în urma deficienţelor constatate aplicându-se 5 avertismente, 8 amenzi însumând 31.000 de lei, de asemenea fiind dispuse şi 61 de măsuri de remediere.

Controlorii au constatat nereguli legate de acordarea sporului pentru modificarea repausului săptămânal în alte zile decât sâmbătă şi duminică; necompensarea orelor de muncă suplimentară; păstrarea la punctul de lucru a evidenţei timpului de lucru şi a copiilor contractelor individuale de muncă, cât şi deficienţe cu privire la eliberarea unei adeverinţe de vechime şi a unui extras REVISAL salariaţilor, la încetarea activităţii.

În domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, inspectorii de muncă suceveni au desfăşurat 127 de acţiuni de control, vizate fiind 78 de societăţi comerciale de profil. Date fiind deficienţele descoperite, inspectorii de muncă au dat 127 sancţiuni contravenţionale, dintre care 15 amenzi totalizând 77.000 de lei, 16 avertismente scrise, 96 de avertismente verbale, impuse fiind şi 127 de măsuri de remediere.

Printre deficienţele cele mai frecvent constatate s-au numărat lipsa semnalizării de securitate, a autorizării specifice exercitării meseriilor, dar şi lipsa sau neactualizarea documentului privind protecţia împotriva exploziilor. Totodată, s-a descoperit că nu s-a obţinut certificatul de examinare „in situ” pentru instalaţiile care funcţionează în mediu potenţial exploziv şi că nu erau asigurate de echipamentele individuale de protecţie a lucrătorilor. 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI