Bucovina unde au văzut lumina

> L.D. CLEMENT

Colaboratoarea noastră (şi a altor publicaţii de rostire în limba română, după cum adesea precizează) prof. Eleonora Schipor de la liceul din Cupca ne-a trimis emoţionante rânduri din partea sa şi a unei eleve din cenaclul „Lămâiţa” pe care îl coordonează. „Pentru mine Bucovina înseamnă în primul rând ACASĂ” scrie E.S. „Adică aici unde am văzut lumina zilei. Unde am crescut, am copilărit, am umblat la şcoală. Unde am avut primii prieteni, am deschis prima carte, am ascultat poveţele părinţilor. Am scris prima compunere, am citit prima carte, am învăţat ce e munca, cinstea, omenia, dragostea de neam… De aici din satul natal am pornit în lume. Am studiat, am învăţat carte, m-am reîntors şi am serviciul, colegii, reuşitele, problemele. Viaţa cu grijile, cu bucuriile ei…”. Aşadar o viaţă de om; să zicem că „obişnuită”, viaţă de om din nordul Bucovinei. Tot ea scrie, în rime, „pe motive populare”, o „Odă Bucovinei”, încercând să esenţializeze în vorbe nu doar un tărâm, ci şi un spirit. De asemenea, şi despre o „Bucovină – mândră floare”… Dar ce (ne) scrie despre Bucovina eleva Nicoleta Bojescu de la Cupca? „Bucovina mea frumoasă, / Cât de bine e acasă. / Ai livezi, păduri, poiene, / Fete mândre – Cosânzene. / Bucovina mea aleasă, / Mândră eşti ca o crăiasă. / Noi pe tine te iubim / Şi cu tine ne mândrim.” S-ar putea să vă pară cumva naive şi rămase în timp astfel de cuvinte şi versuri, însă dincolo de asta este de reţinut, e remarcabil că astăzi, în limba română, şi (ori mai ales) versurile Nicoletei pot fi asumate de noi toţi drept neoficial imn al Bucovinei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI