Razie la Gura Humorului

> Percheziţii, confiscări de lemn fără acte şi de bunuri contrafăcute, zeci de amenzi

O operaţiune amplă desfăşurată în oraşul Gura Humorului a dus la percheziţii, confiscarea de bunuri contrafăcute şi sancţiuni contravenţionale, în cadrul unei acţiuni preventive-reactive a forţelor de ordine.

Cu peste 30 de poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, 2 poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi jandarmi din cadrul Detaşamentului de Jandarmi Gura Humorului, operaţiunea a vizat asigurarea ordinii şi liniştii publice în zonele sensibile ale oraşului.

Au fost legitimate peste 160 de persoane, controlate 130 de vehicule şi verificate 6 unităţi economice. Aparatele etilotest şi drugtest au fost folosite în cazul a 64 de şoferi, aplicându-se 47 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 21.770 lei. Au fost retrase 4 certificate de înmatriculare, un vehicul a fost imobilizat, iar 3 permise de conducere au fost reţinute pentru abateri la regimul rutier.

În paralel cu aceste acţiuni, poliţiştii au desfăşurat activităţi de cercetare penală, identificând şi confiscând bunuri contrafăcute în valoare de aproximativ 4.000 de lei la un stand din piaţa agroalimentară. Dosarul penal întocmit vizează „punerea în circulaţie a unor produse purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate”.

În cadrul operaţiunii, o autoutilitară a fost oprită pe str. Moldovei, iar verifică-rile au relevat că vehiculul transporta material lemnos fără documente legale. Şoferiţa a fost sancţionată cu o amendă de 2.000 de lei, iar 3,22 mc de lemn foc fag, în valoare de 524 de lei, au fost confiscaţi şi predaţi autorităţilor silvice. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI