„Cupa Oraşului Câmpulung Moldovenesc” la şah rapid

Într-o locaţie de vis, la Hanul Bucovinei, în Câmpulung Moldovenesc, s-a desfăşurat un concurs puternic de şah rapid la care au participat peste 70 de concurenţi din mai multe judeţe.

Arbitrajul a fost asigurat de către dl Radu-Cătalin Chirilă, preşedintele Colegiului Central de Arbitri din cadrul Federaţiei Române de Şah, secondat de Marius Măgurean şi Dan Andrei Timu.

Clubul Sportiv „Şah” Suceava a fost reprezentat de 21 de jucători, care au luptat pentru premiile generoase puse în joc, dintre aceştia 9 s-au aflat la finalul concursului pe lista câştigătorilor.

Jucătorul sucevean cu cel mai mare coeficient ELO, 2244, Mihai-Edward Pădurariu, legitimat la ACS ACB Ineu, s-a clasat pe locul al patrulea iar fratele lui, Dimitrie-Nicolas Pădurariu, legitimat la CS „Şah” Galaţi, a câştigat locul al doilea la categoria U16.

Remarcăm prezenţa jucătorilor din Rădauţi, a instructorului de şah Ciprian Costea, alături de elevii săi: Sofia Roşcăneanu, Antonia Druţă, Bogdana Ştefănesi, Eduard Coroamă, Constantin Miron, Alexie Miron, Nectarie Miron şi Ioan Miron.

Clubul copiilor din Gura Humorului a fost reprezentat de dl profesor Maricel Tiron si juniorii Daniel Şandru şi Gabriel Antonesi.

Au fost două zile pline de emoţii şi suspans la finalul cărora s-a impus jucătorul David Saioc, legitimat la CSS Nr. 2 Bucureşti.

Fiindcă şahul este un joc pentru toate vârstele, la final au primit câte o medalie cel mai tânăr jucător, Marcu Purusniuc (5 ani şi 2 luni), şi cel mai vârstnic jucător, Andrei Ghilea (88 ani), preşedintele CS Şah Suceava.

Felicitări organizatorului concursului, dl Vasile Ţimpău, partenerilor şi sponsorilor care au sprijinit la desfăşurarea acestui eveniment deosebit: Primăria Câmpulung Moldovenesc, Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc, Hanul Bucovinei, BTD Studio, MOLDI, First GYM, Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc, Băcănia Fermei, Comoara Rarăului, Calcarul SA.

La final, dorim să mulţumim sponsorilor şi partenerilor clubului CS „Şah” Suceava, cei care ne ajută să contribuim la dezvoltarea şi promovarea şahului în judeţul Suceava: Construct Instal Power Suceava, Pensiunea Meteora Suceava, Agremin SRL Roşcani, Fundaţia „Bursa Pentru Viaţă”, Business Update SRL, Simply Mind Studio, Lovely Photography. (DORU AILINCĂI, vicepreşedinte CS „Şah” Suceava)

Clasament

Loc 1 Open        Saioc David (CSS Nr.2 Bucureşti)

Loc 2 Open        Costachi Mihnea (CSM Unirea Alba Iulia)

Loc 3 Open        Bobric Mircea Eugen (CS „Şah” Suceava)

Loc 4 Open        Pădurariu Mihai-Edward (ACS ACB Ineu)

Loc 5 Open        Hrimiuc Mihai-Alexandru (CSM Rarăul C-lung Mold.)

Loc 1 Feminin    Mitrofan Alexia (CS „Şah” Suceava)

Loc 1 Veterani   Mihăilescu Mihai (Clubul de Şah Bicazul Bicaz)

Loc 1 U1800       Nacu Mihai (CSS Nr.2 Bucureşti)

Loc 1 U1600       Arghirescu Marius (Clubul Municipal de Şah Speranţa)

Loc 1 U1400       Vătavu Marius (CS „Şah” Suceava)

Loc 1 U16 Dranga Victor-Andrei (CSM Rarăul C-lung Mold.)

Loc 2 U16 Pădurariu Dimitrie-Nicolas (CS „Şah” Club Galaţi)

Loc 3 U16 Miron Ioan (CS „Şah” Suceava)

Loc 1 U14 Miron Nectarie (CS „Şah” Suceava)

Loc 2 U14 Sfichi Andrei (CS „Şah” Suceava)

Loc 3 U14 Mitrofan Matei (CS „Şah” Suceava)

Loc 1 U12 Duduman Augustin-Gabriel (CS „Şah” Suceava)

Loc 2 U12 Şandru Daniel (CS „Şah” Suceava)

Loc 3 U12 Roman Emanuel (CS „Gambitul Damei” Iaşi)

Loc 1 U10 Pătraşc Patric-Cezar (ACS Regional de Şah Nord-Est)

Loc 2 U10 Pânzar Emilia-Andreea (CS U. de Şah Bucureşti)

Loc 3 U10 Barabasa George-Valentin (ACS „Orăşelul Copiilor” Buc.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI