> La această ediţie s-a consemnat un record de participare: 39 de echipe din 16 universităţi reprezentând patru ţări
În perioada 16-17 noiembrie a.c., Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a organizat, împreună cu partenerii săi, cea de-a VIII-a ediţie a concursului studenţesc în domeniul securităţii informatice CTF-USV 2023.
Competiţia a fost organizată într-un format tip CTF (Capture the Flag), având în vedere dezvoltarea de soluţii de penetrare a unor bariere de securitate într-un mediu de comunicaţie delimitat, în scopul descoperirii unor breşe electronice şi identificării soluţiilor şi metodelor optime de protejare a informaţiei împotriva accesului neautorizat. Concursul a urmărit testarea creativităţii şi capacităţii echipelor de studenţi de a utiliza cunoştinţe tehnice specifice pentru a gestiona probleme concrete de securitate informaţională. Obiectivul principal este stimularea interesului studenţilor pentru problematica securităţii cibernetice şi evaluarea potenţialului acestora, ca viitori specialişti, de a face faţă provocărilor de securitate informaţională.
Concursul, la care s-au înscris echipe alcătuite din cel mult 4 studenţi, coordonaţi de un cadru didactic, se desfăşoară în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, online, timp de 24 de ore, în intervalul 16-17 noiembrie a.c. Înregistrarea online a participanţilor a avut loc în perioada 6-11 noiembrie, fiind înscrise 39 de echipe, din 16 instituţii de învăţământ superior, un record de participare la aceasta competiţie, demarată în anul 2016. Participă echipe din România, Republica Moldova, Ucraina şi Cuba.
Aflăm că rezultatele urma să fie evaluate de un juriu independent, care să furnizeze o clasificare bazată pe rezultatele obţinute, iar cele mai bune echipe vor fi premiate.
Competiţia a beneficiat de sprijin material şi logistic din partea Safetech Innovations SA Bucureşti şi Assist Software SRL Suceava. (N.B.)

























Comentarii