Ne vorbesc părinţii Bisericii

 Rostind pilda celui ce s-a îmbogăţit şi nu avea de gând altceva decât să mănânce, să bea şi să se veselească, însă a fost lovit de moarte, neapucând să se înfrupte din desfătările aşteptate, Domnul a încheiat: „Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu” (Luca 12, 21). Bogaţii, uitând de Dumnezeu, nu se gândesc decât la desfătările trupeşti.

Cei ce doresc să scape de soarta amară a bogatului din pildă, să nu-şi „adune sieşi, ci să se îmbogăţească numai în Dumnezeu”; şi întrucât bogăţia e de la Dumnezeu, închin-o Lui atunci când îţi vine şi va fi bogăţie sfântă. Tot ce îţi prisoseşte împarte cu săracii: va fi acelaşi lucru cu a înapoia lui Dumnezeu ceea ce ai primit de la El. Cel care dă săracului, lui Dumnezeu Îi dă.

Unul ca acesta, chiar dacă pare a cheltui bogăţia, se îmbogăţeşte cu adevărat în fapte bune, se îmbogăţeşte pentru Dumnezeu, spre a-I plăcea Lui, se îmbogăţeşte cu Dumnezeu, atrăgând blagoslovenia Lui, se îmbogăţeşte de la Dumnezeu, Care pe cel ce a fost credincios în puţine peste multe îl va pune; se îmbogăţeşte în Dumnezeu, nu în sine, căci nu se socoate stăpân, ci numai iconom, a cărui grijă este de a îndestula pe toţi cei ce vin la el cu vreo nevoie; şi se teme să cheltuiască ceva pentru sine, socotind asemenea lucru drept întrebuinţare nedreaptă a avuţiei care i-a fost încredinţată.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, Bucureşti, pp. 221-222)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI