Muzeul Naţional al Bucovinei în colaborare cu Muzeul Naţional Peleş organizează în data de 8 noiembrie, ora 13, în Galeria cu Bolţi a Muzeului de Istorie, vernisajul expoziţiei „Mihai I – ultimul rege al României”.
Expoziţia îşi propune să aducă în atenţia publicului „figura regelui Mihai I, cu o viaţă surprinzătoare”.
Mihai I a fost al treilea rege al României, după Carol I şi nepotul de frate al acestuia, Ferdinand.
Expoziţia prezintă obiecte aflate în patrimoniul Muzeului Naţional Peleş, aducând în atenţia publicului o serie de piese emblematice ale colecţiilor regale, mobilier, medalii, reviste, obiecte personale, din care amintim, vioara principelui Mihai, o evanghelie deosebit de frumoasă, cu dedicaţie pentru regele Mihai. Dintre arme, va putea fi admirat stiletul de ofiţer al armatei române cu cifrul Regelui Mihai, primit în dar de rege la 25 octombrie 1930.
Obiectele de patrimoniu sunt completate de o serie de panouri foto-documentare, care cuprind numeroase fotografii, alb-negru şi color, din întreaga perioadă a vieţii fostului suveran, începând cu primii ani ai copilăriei şi până spre sfârşitul vieţii, surprins în cele mai diverse ipostaze, de la cea în care ţinea în braţe un ursuleţ de pluş, apărută pe coperta unei reviste din Statele Unite, până la cele în uniformă de mareşal primind defilarea trupelor române.
Cele 16 panouri tematice, realizate în cadrul Muzeului Naţional al Bucovinei de dr. Mihai-Aurelian Căruntu, prezintă o copilărie „altfel” a prinţului Mihai, prima sa domnie sub Regenţă, anii de învăţătură şi de „ucenicie” ai vlăstarului regal, vizitele sale în Bucovina alături de Carol al II-lea, a doua domnie şi rolul jucat în actul de la 23 august 1944, perioada îndelungatului exil, care a urmat după semnarea actului de abdicare, dificilul său drum către ară după căderea „Cortinei de Fier” ş.a.
Printre cele mai interesante imagini, se remarcă cele realizate de artistul fotograf Iosif Berman, originar din Burdujeni, instantaneele surprinse de Willy Prager sau clasicele portrete executate la cunoscutul atelier „Julietta”, care au apărut în diverse reviste din ţară şi străinătate („Realitatea Ilustrată”, „Le Petit Journal”,„Life”).
În cadrul expoziţiei mai apar şi reproduceri după documente, relevante pentru istoria acelei perioade, fotografii ale unor bunuri de patrimoniu, sau emisiuni filatelice, mai vechi sau actuale, dedicate Regelui Mihai.
În premieră va avea loc şi prezentarea unui film din arhiva media a Muzeului Naţional al Bucovinei, ce prezintă vizita familiei regale la Muzeul de Istorie din Suceava şi la Cetatea de Scaun, din data de 16 august 1997.
Expoziţia va fi deschisă până la 21 ianuarie 2024. (N.B.)
























Comentarii