Cu o măsură

Azi e 7 noiembrie, dar pe 4, conform calendarului cu fel de fel de „sărbători” ce se cer cumva a fi popularizate spre a deveni populare a fost… Ce a fost?! Mai toate instanţele online au anunţat Ziua Internaţională a Bunului Simţ, deşi, potrivit compunerilor (conţinuturilor!) despre subiect puteai înţelege până la urmă că este vorba despre bun-simţ. Suficientă dovadă că noţiunile astea nu-s tuturor clare. Dacă e să apelăm repede la dicţionare, bunul simţ e cu apel la intuiţie şi receptori naturali precum ochiul, urechea, pielea etc. Ţi-e frig? Ba nu, toamna asta este încă aşa de frumoasă… Pe când bunul-simţ se referă la măsura purtărilor. Buuun. (Să zicem c-aşa-i!) Nu-i nevoie de un al enşpelea simţ să-ţi dai seama că bunul-simţ de azi nu-i neapărat fix acela de-acum câteva decenii; iar despre cel dintr-un viitor… e dificil să dai cu presupusa. Este vorba aici atât despre norme sociale (de la codul bunelor maniere până la legile votate de parlament şi promulgate de preşedinte), cât şi individuale. M-aş risca să zic că azi, la fel ca oricând (în trecut şi în viitor), fatalmente, omul cu prea mult bun-simţ riscă să fie luat de fraier… De cine? De nesimţiţi. Căci nesimţirea straşnic se opune bunului-simţ! Aşadar, până la o urmă, veţi fi fiind de acord dumneavoastră că bunul-simţ e făcut să fie relativ deşi, în esenţă, se referă – în general – la acea conduită a unuia care doreşte şi acţionează în aşa fel încât să nu-şi supere semenul, să nu se supere cu lumea. Totuşi, ar fi multe de discutat în chestie. Inclusiv faptul că, prin fel de fel de conjuncturale normări ale corectitudinilor se poate ajunge la situaţii  de ipocrizie extremă, aberante. Fiindcă – nu-i aşa? – bunăoară e nedelicat să-i sugerezi prostului că este aşa cum e, frumos ar fi să-l laşi în pace.