Strângem cureaua!

…Încă de luni au început a pogorî prin birourile instituţiilor, după oarece şedinţe cu subiect precis, îngrijorate persoane cu grele funcţii de răspundere care să prelucreze slujbaşii ierarhic inferiori – să ziceţi mulţam’ că s-a procedat doar la economie de şefi, să ziceţi bogdaproste că n-aţi fost zvârliţi în stradă! –, ca să-i înveţe cum să mai strângă cureaua, cum să nu se scape cumva în risipă. Cu agrafele şi acele cu gămălie poa’ să fie mai simplu, de asemenea cu hârtia (se va scrie cât mai mărunt, pe-o parte şi pe alta, se va scrie încă mai mult şi cu mai mult spor pe calculator – că doar, oficial, dosarul cu şină e mort şi îngropat), aia igienică şi săpunul sunt de dorit a fi de adus de acasă, că şi pentru aşa ceva sunt salariile… Dar un pic mai dificil ar putea fi cu agentul termic (deşi soluţii vechi s-ar putea pune în discuţie: nu ferestre deschise, da o vestă peste…) ori în ce priveşte combustibilul (păi mai facem teren, ori îl executăm prin telefon?!). Pe ici pe colo cică s-a (re)pus şi problema lucrului de acasă; chestie foarte gingaşă, căci nu puţini s-au învăţat deja a fi „remote” şi, eventual, chiar a se pierde astfel în neantul meseriei (că veneau la sediu doar să-şi încaseze leafa; dar de-acum, dacă se impune cardul, nici o astfel de grijă n-ar mai fi). În fine, salariaţii ar fi primit şi destule încurajări: las’ că am mai trecut noi prin din astea şi nu (ne-)a fost chiar aşa rău; acum suntem încă mai tari în lefuri, mai rutinaţi, mai înţelepţi.

…Cam aşa ceva – fiind „urechist” prin fire şi prin meserie – am auzit eu. Dar şi că, finalmente, slujbaşii respectivi, după câteva clipe de uluială, ar fi răsuflat cumva uşuraţi: că-i vorba doar despre teoretica strângere a curelei şi nu despre cea practică a şurubului.