Dacă eşti într-o stare de recrudescenţă (n.r. – revenire, într-o formă mai acută, a unei boli) interioară şi vezi că slăbeşte credinţa, te rogi să nu slăbească!
Chiar şi la sfinţi se constată o viaţă de oscilaţie, o ridicare şi-o coborâre. Pentru că te mai părăseşte harul ca să nu te mândreşti, să nu spui: „Ia te uită unde am ajuns!”. Te mai părăseşte harul ca să te smereşti.
Când suntem asaltaţi de impresii de uscăciune sufletească, când simţim că „trăim degeaba”, să ştim că acestea sunt îngăduite de Dumnezeu pentru smerenia noastră. Dar trebuie să înţelegem că noi nu ne smerim pentru efect imediat, ci avem în vedere veşnicia!
Dar nu trebuie să-ţi pierzi credinţa. Tu trebuie să fii mereu prezent. Că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea pe care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, pentru că tu vrei cu orice chip ajutorul Lui. Pentru că imediat vine satana să-ţi folosească mintea; nu trebuie să vă speriaţi, el nu se astâmpără. Iisus ştie ce vrei tu, nu te speria deloc, tu continuă rugăciunea! (Arhimandritul Arsenie Papacioc, Despre izbăvirea de întristare, Editura Elena, Constanţa, 2013, pp. 31-32)
Comentarii