„L-au întrebat pe Iisus fariseii şi cărturarii: «Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate»? Iar El le-a zis: «Bine a proorocit Isaia despre voi, făţarnicilor, precum este scris: «Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine». Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti. […] Şi astfel desfiinţaţi Cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o. Şi faceţi multe asemănătoare cu acestea». Şi chemând iarăşi mulţimea la El, le zicea: «Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit să audă».”
La prima vedere, avem impresia că Domnul Iisus Hristos a rostit un paradox: cum este să ai urechi şi să nu auzi? Nu ne referim la cei cu deficiene de auz, ci la aceia care pot asculta, dar nu aud; sau aud, dar nu pot lua aminte. Urechile ca şi ochii, gura, mâinile şi picioarele sunt lăsate de Dumnezeu spre plinirea şi împlinirea noastră fizică şi spirituală, religioasă. Când am fost botezaţi, am fost unşi cu Sfântul Mir şi aşa am plecat în această viaţă, cu binecuvântarea şi sub ocrotirea lui Dumnezeu.
Însă nu toate sunt aşa cum ar trebui să fie; fiind sub grijile vieţii şi împovăraţi de multe ispite, mulţi ajung să se depărteze de Dumnezeu. Urechile nu mai aud cuvintele Domnului Hristos şi parcă au tot mai puţin timp pentru El. Uneori chiar avem impresia că ne deranjează până şi sunetul clopotelor.
Gura lor demult nu a mai rostit o rugăciune; nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că nu mai ştie să rostească şi cuvinte dumnezeieşti. Picioarele demult nu i-au mai purtat spre biserică. Câţi dintre noi nu ne mulţumim să fim turişti pseudo-creştini, iar pragul unei biserici nu-l mai trecem decât pentru a asista la o cununie sau la o înmormântare? Oare acest fel de a fi este al unui adevărat urmaş al Domnului Iisus Hristos?
Sfântul Ioan Scărarul aşa ne învaţă: Dumnezeu nu doreşte să fim trişti în inima noastră, ci mai degrabă doreşte ca din iubirea pentru El să avem mereu bucurie în suflet.
Pr. DUMITRU PĂDURARU
Comentarii