La debut de nou an şcolar, am reţinut şi emoţiona(n)tele gânduri ale unei foste eleve de liceu (nu dintre cele de top între licee) care ne vorbea despre imensa răbdare a profei sale de română în lucrul cu tineri de clasa a IX-a pe care-i găsi prea puţin ştiutori a citi, a scrie, chiar a se iscăli… Şi-am aflat că pe unii reuşi să-i (mai) ridice; pe câţiva dintre ei chiar aşa de tare încât au izbutit ulterior să facă şi facultăţi! Situaţie care mi-a amintit că, în primăvară, un studiu naţional realizat de o platformă educaţională în colaborare cu ministerul de resort arăta că peste 40% dintre elevi se încadrau binişor în categoria „analfabeţi funcţional”. Cercetarea se realizase pe vreo 15.000 de copii de şcoală cu vârste între 6 şi 14 ani, dintre care numai 11% erau în stare să priceapă de la cap la coadă un text, iar 47% cu oarece opinteli. Cât şi în ce măsură ar fi în stare ca, într-un viitor, cei cu astfel de probleme să (mai) crească? E dificil de estimat. E greu de presupus câţi vor putea să citească o etichetă dacă sunt foarte curioşi s-o citească, de asemenea câţi ar putea să înţeleagă ce e scris într-un contract ori într-o lege. Ori câţi dintre cei aflaţi acum printre noi într-o asemenea stare au ajuns până acolo – deşi dintre ei poate nu puţini, cu poftă de vorbă şi de-a despica firu-n patru, pun ţara la cale pe reţelele de socializare şi se socotesc, de pe treptele lor de ştiinţă şi înţelegere, influenceri de grup, de sat ori cartier – încât să aştepte cu interes viitorul an electoral şi (dacă n-or uita să meargă la vot, în ideea şubredă că oricum n-ar conta) să se mişte, să dea cu ştampila.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Comentarii