„Crucea lui Hristos” între „nebunia lumii”, „blestemul Legii” şi „puterea lui Dumnezeu”

Pentru a lămuri teologic acest verset este de maximă importanţă să cunoaştem „taina dreptei credinţe” (1 Timotei 3, 16), „tainele Împărăţiei lui Dumnezeu” (Luca 8, 10), „taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinţilor Săi” (Coloseni 1, 26), pentru a face „cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei” lui Hristos (Efeseni 6, 19), şi să argumentăm „doar cu cuvintele lui Dumnezeu” (1 Petru 4, 11).

Cine nu înţelege „Crucea lui Hristos” (1 Corinteni 1, 17) nu va înţelege nimic nici din Evanghelia Lui, astfel, pentru unii Crucea va însemna o nebunie, o absurditate, iar pentru alţii o piatră de poticnire. Şi unii şi alţii „vor răstălmăci Scripturile” (Matei 22, 29) spre a lor pierzanie, vor deveni lucrători la „taina fărădelegii” (2 Tesaloniceni 2, 7), şi „se vor purta ca duşmani ai Crucii lui Hristos” (Filipeni 3, 18).

„Crucea lui Hristos” (Galateni 6, 12, 14) fiind o taină a „înţelepciunii lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 21) nu se poate înţelege prin „înţelepciunea cuvântului” omenesc (1 Corinteni 1, 17), ci prin „nebunia propovăduirii” (1 Corinteni 1, 21), adică a paradoxului – (caracter extraordinar, miraculos, incredibil, absurd, ciudat etc.), care îl propovăduiesc „pe Hristos cel răstignit; pentru iudei, sminteală; pentru neamuri nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 23-24).

Paradoxul devine absolut şi de neacceptat pentru raţiune, dacă ne amintim ce spune Sf. Scriptură: „blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn” (Deuteronom 21, 23), iar „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn” (Galateni 3, 13).

În contextul răscumpărării omului şi a „înţelepciunii lui Dumnezeu”, scris este: „Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o” (1 Corinteni 1, 19), întrucât Dumnezeu a dovedit că este nebună înţelepciunea lumii acesteia (1 Corinteni 1, 20), dacă lumea Îl exclude pe Dumnezeu din creaţie şi din ştiinţă.

„Fapta lui Dumnezeu (de răscumpărare a omului prin jertfa lui Hristos pe Cruce) oamenii o socotesc nebunie” (1 Corinteni 1, 25), deoarece oamenii uită ce spune Domnul: „Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre (Isaia 55, 8).

Pentru a ieşi din „nebunia lumii” trebuie să „iei sfat de la Dumnezeu ca să judeci bine şi să înveţi căile dreptăţii, să înveţi ştiinţa şi calea înţelepciunii să o cunoşti” (Isaia 40, 14), adică Logica lui Dumnezeu – Teologica.

Aşadar, Taina Crucii sfidează orice logică umană, de aceea trebuie să ne lăsam în Logica Trinităţii şi nu conduşi de Logica raţiunii umane, care ne poate duce în eroare, dacă ne raportăm doar la ea, când e vorba de cunoaşterea tainelor împărăţiei lui Dumnezeu.

Hristos, Pronia Divină, Evanghelia lui Hristos şi Sfânta Cruce = „puterea lui Dumnezeu”.

Pentru cei chemaţi spre mântuire, apelativul de „puterea lui Dumnezeu” este dat deopotrivă:

> lui Hristos: „pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 23-24);

> Proniei Divine: „Căci, deşi a fost răstignit din slăbiciune, din puterea lui Dumnezeu este însă viu. Şi noi suntem slabi întru El, dar vom fi împreună cu El, din puterea lui Dumnezeu faţă de voi” (2 Corinteni 13, 4); „Cei ce sunteţi păziţi cu puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, spre mântuire… (1 Petru 1, 5);

Evangheliei lui Hristos: „Căci nu mă ruşinez de Evanghelia lui Hristos, pentru că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede…” (Romani 1, 16). Este evident că, „cuvântul Crucii” este identic cu „puterea Evangheliei lui Hristos”;

> „Crucii lui Hristos”: „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18). Deci, vedem că, „Crucea lui Hristos” primeşte acelaşi apelativ de „puterea lui Dumnezeu”, ca şi Mântuitorul Hristos, Pronia Divină şi Evanghelia lui Hristos.

În Noul Testament găsim sintagma „puterea lui Dumnezeu” de 11 ori în zece versete (Matei 12, 24; 22, 29; Fapte 8, 10; Romani 1, 16; 1 Corinteni 1, 18, 24; 2, 5; 2 Corinteni 6, 7; 13, 4 (de două ori); 1 Petru 1, 5).

Din momentul crucificării lui Hristos, Crucea devine a lui Hristos, pe care a îmbrăţişat-o ca pe o mireasă, spune Sf. Ioan Gură de Aur, (o Mireasa Mea, de când te aştept!), cu alte cuvinte, „a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei” (Evrei 12, 2); din obiect de tortură, devine Sfântă, Altar de jertfă a laudei, armă asupra diavolului, cu putere, cinstită şi de viaţă făcătoare, de aceea în Acatistul Sfintei Cruci, după fiecare Icos cântăm: „Bucură-te, cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor, deci, ne adresăm ca unei fiinţe vii, făcătoare de viaţă duhovnicească; din blestem şi imaginea şarpelui în pustie (Ioan 3, 14), devine binecuvântare şi modelul lepădării de sine pentru a-L urma pe Hristos (Luca 9, 23); din nebunie pentru lume, devine puterea lui Dumnezeu şi lauda creştinului: „iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Galateni 6, 14); din simbolul crucii pierzătoare, adică a pomului cunoştinţei binelui şi a răului, din mijlocul Edenului (Facere 2, 9), devine Cruce mântuitoare şi scară către cer, din mijlocul lumii, întrucât „Hristos a purtat păcatele noastre, în Trupul Său, pe lemn, pentru ca noi murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii” (1 Petru 2, 24).

Noi, creştinii, ce „suntem în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare” (1 Corinteni 1, 30), dacă dorim „să trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm” (Galateni 5, 25), pentru a rămâne în „ascultarea credinţei” (Romani 1, 5), „dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 1, 3), şi să nu dăm crezare celor ce pier, care consideră Crucea ca fiind o nebunie (1 Corinteni 1, 18).

Însemnându-ne prin semnul Sfintei Cruci, mărturisim şi mulţumim Sfintei Treimi că, ni s-a rânduit mântuirea prin pătimirea şi Jertfa pe Cruce a Fiului, din multă dragoste pentru noi (Ioan 3, 16), ne împărtăşim haric din „puterea lui Dumnezeu”, şi rugăm pe Sfânta Treime să ne dea darul de a-L urma pe Hristos în pătimire şi răstignire, pentru a dobândi şi învierea cu Hristos, şi, în acelaşi timp, să vină să facă locaş în sufletul nostru (Ioan 14, 23), unde va aşeza, înlăuntrul nostru, sediul împărăţiei lui Dumnezeu (Luca 17, 20-21).

Pr. dr. docent MIHAI VALICĂ