Modernizarea parcării de la Cetatea de Scaun, pentru care, în urmă cu 2 ani, s-au asociat Consiliul Judeţean Suceava şi Primăria Suceava, mai are de aşteptat, întrucât, după ce s-au realizat toate documentaţiile necesare, s-a constatat că terenul este înscris ca pajişte care are un regim special.
Primarul Ion Lungu a spus că situaţia a fost depistată atunci când urma să emită autorizaţia de construire.
„Ea nu e pajişte! E parcare şi azi pentru că e balastată, dar aşa apare în Registrul funciar, iar când dai autorizaţia de construire şi dai în Registrul funciar că e pajişte sau spaţiu verde… nu pot să dau autorizaţie. Aici suntem. E pe teritoriul municipiului din punct de vedere administrativ, dar proprietar, în mare parte, e Consiliul Judeţean” a informat primarul.
El a menţionat că pajiştile au un regim foarte dur şi se pot scoate din Registrul funciar doar dacă este vorba despre o investiţie de utilitate publică.
„Când au adus la autorizaţia de construcţie extrasul de carte funciară, apare pajişte şi ca atare trebuie reglementată. I-am zis preşedintelui Gheorghe Flutur, care şi el a rămas surprins, nu ştia exact problema” a spus Lungu.
El a recunoscut că s-a lucrat la documentaţie 2 ani de zile şi că nu s-a verificat regimul terenului pe care urma să se facă investiţia.
„Avem 2 ani de zile în care am făcut proiect, tot ce trebuie acolo, iar când să dăm autorizaţia de construcţie s-a constatat că e pajişte” a declarat Ion Lungu.
Edilul-şef şi-a exprimat încrederea că în această toamnă se va reglementa problema.
În urmă cu 2 ani, primarul Ion Lungu spunea că a propus modernizarea parcării de la Cetatea de Scaun pentru că a fost jenat să vadă că vin atâţia turişti, iar ei nu au o parcare cum trebuie.
În septembrie 2021 Ion Lungu declara că nu se mai poate merge în continuare cu această parcare nemodernizată. „A fost o delăsare. Că e a noastră, că e a Consiliului Judeţean…, iniţiativa de modernizare este a noastră. Am fost în această vară acolo şi eu, ca primar, m-am simţit jenat faţă de atâţia oameni veniţi la Cetatea de Scaun, la Muzeul Satului, mulţi dintre ei străini, veniţi din alte ţări, din alte judeţe” spunea atunci Ion Lungu. (N.B.)

























Comentarii