FIFA a anunţat sâmbătă că l-a suspendat pe şeful federaţiei spaniole Luis Rubiales din toate activităţile legate de fotbal timp de trei luni, în timp ce investighează incidentul în care acesta a sărutat-o pe buze pe jucătoarea Jenni Hermoso după victoria Spaniei la Campionatul Mondial feminin.
Suspendarea din activităţile naţionale şi internaţionale intră în vigoare imediat, a precizat FIFA într-un comunicat referitor la măsura luată de şeful comisiei disciplinare, Jorge Ivan Palacio, potrivit Reuters.
FIFA deschisese joi o procedură disciplinară împotriva lui Rubiales pentru acţiunile sale de duminica trecută, de la Sydney.
Rubiales a fost sfidător în legătură cu sărutul – care a fost condamnat ca fiind nedorit de Hermoso, coechipierele ei şi guvernul spaniol – susţinând că a fost consensual. Anterior, sâmbătă, federaţia pe care o conduce a declarat că îl va susţine pe Luis Rubiales.




























Comentarii