Bărbat de 72 de ani, surprins de viitură la Coverca

> Şeful unităţii canine Salvamont Suceava a fost sesizat prin 112 să intervină la propria casă înconjurată de ape, unde o persoană a rămas izolată între apele învolburate

Conductorul unităţii canine Salvamont Suceava, Dumitru Ion Paşcu, a fost sesizat miercuri seara, prin 112, că o casă din Coverca este înconjurată de ape, iar un bărbat de 72 de ani a fost surprins de viitură într-o anexă gospodărească. Şi a constatat că e vorba de casa lui!

„Nu doresc nimănui să trăiască momentul în care, prin Dispeceratul 112, să ţi se ceară să intervii la un caz, iar adresa să fie de fapt la tine acasă… Maxime mulţumiri colegilor care m-au susţinut fizic, prezenţi în locaţia necazului, ori prin legătură telefonică mi-au ridicat moralul, respect Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei, pentru rapiditatea şi profesionalismul intervenţiei. Gânduri faine către toţi cei ce şi-au arătat disponibilitatea fizică, sufletească ori financiară pentru a ne ajuta să trecem cu bine de acest impas. În acest moment noi toţi suntem în siguranţă” a scris Ionuţ Paşcu pe pagina sa de socializare.

ISU Suceava a arătat că patru pompieri militari, cu accesoriile din dotare, au intervenit în zona unde un bărbat de 72 de ani a rămas izolat într-o anexă gospodărească înconjurată de ape.

„Salvatorii au asigurat persoana şi au adus-o într-o zonă de siguranţă. Bărbatul a fost monitorizat din punct de vedere medical. Starea lui era bună şi nu a necesitat transportul la spital. Astfel, misiunea de salvare s-a încheiat cu succes” a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată.

Salvamont Suceava menţionează că, aflat în baza din masivul Rarău, Dumitru Ionuţ Paşcu, conductorul unităţii canine Salvamont Suceava, după ce în noaptea precedentă participase la căutarea persoanei dispărute la Mănăstirea Humorului, a primit pe telefonul de serviciu un apel 112 de la o persoană din Coverca – localitatea sa de domiciliu – care relata că o casă vecină este înconjurată de ape şi că un bărbat în vârstă de 72 de ani este surprins de viitură, într-o anexă gospodărească.

La acel moment, soţia salvamontistului era la serviciu, iar acasă se aflau ceilalţi 4 câini ai acestuia. Pompierii, colegii de la Salvamont Suceava şi vecinii s-au implicat exemplar şi au făcut tot ce se putea la momentul respectiv.

„Bărbatul a fost evacuat, căţeii de asemenea, dar rămân pagubele şi ameninţarea inundaţiilor, fie a celor produse de dezgheţul din primăvară, fie a ploilor abundente, deloc rare în zona respectivă. Este nevoie de o protecţie împotriva viiturilor şi de o cale de acces, pentru că puntea pe care şi-o construise nu mai este. Casa în care locuieşte nu este racordată la reţeaua electrică. Sprijinul din partea autorităţilor întârzie, aşa că facem un apel la cei care doresc să pună umărul şi să-i ajutăm pe Ionuţ şi Nicoleta sa fie în siguranţă la ei acasă. O puteţi face in contul: RO65 RNCB 0243 0232 7785 0005, deschis la BCR, titular Paşcu Dumitru Ion, sau cont PayPal: PayPal.Me/IonPascu” a transmis Salvamont Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI