Liderii sindicatelor din Educaţie au fost ieri dimineaţa la consultări cu premierul Nicolae Ciucă.
La ieşirea de la consultări, aceştia au spus că greva continuă. „Luni este grevă în toate şcolile”, precizează liderul FSLI, Simion Hăncescu. „Concluzia e una foarte clară. Colegii vor să vadă proiectul actului normativ. Ne vom pronunţa mâine, la ora 10. (…) Până atunci greva continuă”, a spus preşedintele FSE, Marius Nistor. „Mâine e grevă în toate şcolile”, a adăugat şi liderul FSLI, Simion Hăncescu. „Şcoala nu e magazin. Nu poţi pune lacăt. În mod logic, lecţiile care nu au fost predate trebuie recuperate”, a afirmat Hăncescu, întrebat dacă orele pierdute vor fi recuperate.
„Ceea ce noi am discutat astăzi (duminică – n.r.) cu liderii federaţiilor sindicale este îmbucurător. Ei spun că sunt semnale pozitive”, a afirmat ministrul Educaţiei, întrebată dacă greva se va încheia luni.
Ea a admis că liderii de sindicat „au spus că oamenii vor decide” după ce membrii de sindicat vor consulta proiectele de ordonanţă de guvern. „Însă, având în vedere faptul că aceste solicitări au fost puse pe masă de către reprezentanţii acestora şi având în vedere importanţa faptului că examenele trebuie să se desfăşoare pentru ca această generaţie de elevi, care a trecut şi prin doi ani de pandemie, să nu sufere din punct de vedere educaţional, cred că avem semnale pozitive. Nu îmi doresc să cred că în ciuda faptului că am ajuns într-un punct în care tot ceea ce am discutat public despre ce îşi doresc cadrele didactice este îndeplinit prin angajamente ferme, legislative, avem o desconsiderare a dreptului la educaţie al elevilor. Eu cred că avem nevoie să ne gândim în primul rând la ei. Nu cred că discuţiile de natură sindicală trebuie să le afecteze în vreun fel parcursul”, a mai spus Deca.
Ministrul Educaţiei a declarat că profesorii care au fost în grevă nu vor fi sancţionaţi în niciun fel şi nici nu au fost făcute presiuni asupra lor să revină la clase, însă nu vor fi plătiţi pentru zilele în care au protestat şi nu au fost la şcoală.
Sindicaliştii din Educaţie sunt în grevă de trei săptămâni.



























Comentarii