La data de 31 mai 2023, ora 10:00, la sediul Curţii de Apel Suceava a avut loc Adunarea generală a judecătorilor acestei instanţe, convocată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 96 din data de 30.05.2023, în temeiul art. 55 alin. 4 din Legea 304/2022 privind organizarea judiciară şi art. 38 alin. 1 lit. a din Legea 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, având pe ordinea de zi „exprimarea unui punct de vedere referitor la necesitatea adoptării unui sistem real de etapizare a vârstei standard de pensionare, care să evite disfuncţiile şi inechităţile din sistemul judiciar, cu asigurarea previzibilităţii şi respectului statutului constituţional al magistraţilor”.
Conform unui comunicat de presă, remis mass-media sucevene de către Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Suceava, după dezbateri şi supunerea la vot, Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Suceava, cu unanimitate de voturi, a hotărât emiterea unui punct de vedere nefavorabil propunerii de modificare a dispoziţiilor din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi solicită ca orice soluţie legislativă să fie urmarea dialogului loial între puterea judecătorească şi cea legislativă, pentru găsirea unor rezolvări care respectă predictibilitatea, garanţiile constituţionale şi demnitatea statutului de judecător.
De asemenea, judecătorii suceveni solicită ferm ca modificările legislative preconizate să nu afecteze drepturile magistraţilor aflaţi în funcţie şi orice eventuală modificare a vârstei de pensionare să producă efecte exclusiv în privinţa judecătorilor recrutaţi sub imperiul noilor reglementări ce trebuie, în mod imperativ, corelate cu ritmul îmbunătăţirii condiţiilor de muncă.
În situaţia în care propunerile de modificări legislative ce afectează statutul judecătorilor vor fi menţinute, se va convoca o nouă Adunare generală pentru ca, în funcţie de rezultatul discuţiilor pe marginea acestui proiect, să decidă cu privire la luarea unor măsuri concrete de protest.
Totodată, ni se mai transmite că „s-a hotărât susţinerea demersurilor legale pe care le vor întreprinde personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din instanţe faţă de proiectul de lege privind pensiile de serviciu, inclusiv sub forma protestului”.
Cu majoritate, s-a hotărât susţinerea demersurilor magistraţilor pensionari în ceea ce priveşte menţinerea actualelor dispoziţii privind modalitatea de calcul a pensiilor de serviciu. (A.B.)

























Comentarii