Ministrul Daniel Cadariu:

Finanţările Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului ajung la 10% din IMM-urile din România

Cu peste 74.000 de contracte de finanţare semnate, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) gestionează cele mai ample programe pentru sprijinul mediului de afaceri din România, a declarat, vineri, ministrul de resort, Daniel Cadariu.

„Finanţările MAT ajung la 10% din IMM-urile din România. Este cea mai bună promovare a ministerului de care avem nevoie pe zona antreprenorială. Cine nu a auzit de Start-Up Nation, de Măsura 1 – Microgranturi sau Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru, de programele HoReCa, Femeia antreprenor sau de IMM Agri-Food?! În 2023, am semnat 2.153 de contracte pentru Pilonul I Start-Up Nation România, 608 pentru Pilonul 2 Start-Up Diaspora şi 836 pentru Femeia Antreprenor. Vom sprijini economia românească să fie din ce în ce mai competitivă, inclusiv prin atragerea diasporei spre a investi în ţara natală. Ministerul are o echipă excepţională care a reuşit să gestioneze, în timp record, un volum foarte mare de proiecte cu foarte mulţi beneficiari, şi vă asigur că, la MAT, cifrele nu mint” a declarat Constantin-Daniel Cadariu.

Suplimentar, MAT susţine investiţiile în infrastructura turistică mare pe care le pot implementa unităţile administrativ-teritoriale. Conform HG nr. 1.268 din 19 octombrie 2022 pentru modificarea Programului pentru dezvoltarea investiţiilor în turism – Master-planul investiţiilor în turism – şi a criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiţii în turism, până la data de 1 august a fiecărui an, inclusiv în 2023, pot fi transmise propuneri de proiecte care vizează dezvoltarea turismului balnear şi balneoclimatic şi dezvoltarea domeniului schiabil. (N.B.) 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI