Gheorghe Flutur:

Este momentul să facem o revoluţie în turism. Înfiinţăm OMD Bucovina

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, vineri, înfiinţarea Organizaţiei de Management al Destinaţiei (OMD) Bucovina la o zi după ce Bucovina –„Ţinutul Mănăstirilor” a primit Marele Premiu al evenimentului turistic „Destinaţia Anului în România”.

Gheorghe Flutur a spus că acordarea acestui premiu reprezintă o recunoaştere a muncii celor din judeţul Suceava.

„Pentru noi asta înseamnă o recunoaştere a muncii noastre, a muncii agenţilor economici, a locuitorilor judeţului Suceava pentru că de o bună bucată de vreme ne-am încăpăţânat în proiecte unice pe turism: turism religios, turism tradiţional, agroturism, turism montan. Cred că particularităţile noastre se văd. De aceea a fost recunoscută calitatea serviciilor, a fost recunoscută atractivitatea Bucovinei ca unică zonă cu tradiţii, obiceiuri care se păstrează mai bine ca oriunde” a spus Flutur.

El a menţionat că vineri, la Consiliul Judeţean Suceava, a fost înfiinţată Organizaţia de Management al Destinaţiei Bucovina.

Din acest OMD vor face parte Consiliul Judeţean Suceava, OMD „Suceava – Oraşul Cetăţii de Scaun”, OMD Vatra Dornei, cele 25 staţiuni turistice de interes naţional şi local din judeţ, Camera de Comerţ şi Industrie, Asociaţia „Produs în Bucovina”, Direcţia Silvică Suceava. Treptat vor fi invitate şi alte asociaţii, alţi agenţi economici care lucrează în domeniul turismului, dar nu va lipsi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

„Este momentul să facem o revoluţie în turism, un pas în faţă, să avem o viziune integrată, să promovăm unitar, să vindem pachete turistice ca oamenii să stea mai mult în judeţul Suceava, să ştie că au o siguranţă mare când vin aici, să ştie avantajele Bucovinei faţă de alte zone. Toate acestea nu le putem face decât împreună cu primăriile, asociaţiile de turism şi populaţia judeţului Suceava” a declarat Gheorghe Flutur. (N.B.)

Un comentariu

  1. Bongwater says:

    Finantarea la OMD de unde vine?
    Ce input si output are in vedere OMD eul asta?
    Este un altfel de loc unde agentii si agenturele.din turism sa poata deschide usile cu cotul pentru.promovare?
    Ce manageriaza.exact? Cum sunt masurate eficacitatea OMDeului si satisfactia agenturilor din turism vizavi de suportul de la OMD?
    Sau sunt.doar cateva posturi create pentru prietenii politici?

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI