> Un pachet cântăreşte aproximativ 25 kg şi conţine 12 alimente de bază în valoare de 320 lei > Persoanelor care nu au fost înscrise pe listă, autorităţile le pot acorda ajutoare financiare de urgenţă
Primăria Municipiului Suceava a distribuit 1.000 de pachete de cu produse alimentare destinate sucevenilor dezavantajaţi din reşedinţa de judeţ în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), finanţat de Uniunea Europeană.
Primarul Ion Lungu a făcut cunoscut ieri, într-o conferinţă de presă, că în perioada 27 – 31 martie 2023, în spaţiul închiriat de către autorităţile locale la fosta Consuc Burdujeni, au fost înmânate 535 de pachete cu produse alimentare.
În primă etapă, prioritate au avut beneficiarii venitului minim garantat (127 de pachete), cât şi cei ai alocaţiei pentru susţinerea familiei (408 de pachete).
Conform reglementărilor cu specific, în cazul în care pachetele nu sunt ridicate în totalitate, pe liste suplimentare sunt înscrise persoanele care iau masa la cantina de ajutor social, persoanele cu handicap accentuat şi persoanele cu handicap grav, cât şi persoanele vulnerabile. Astfel, pe 3 aprilie au mai rămas de distribuit 409 de pachete cu produse alimentare.
Un pachet cântăreşte aproximativ 25 kg, conţinând 12 alimente de bază în valoare de 320 de lei. Este vorba despre făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg); mălai (4 pungi de 1 kg); paste făinoase (două pungi de 400 g); ulei (4 sticle de 1 litru); zahăr (două pungi de 1 kg); orez (4 pungi de 1 kg); conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g); conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g); conserve de pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g); borcane de compot de fructe (două borcane de 720 ml); gem de fructe (un borcan de 360 g) şi gem de fructe dietetic (un borcan de 360 g).
„Au venit multe persoane şi au solicitat să fie prinse pe listă. Însă criteriile de acordare sunt stabilite de organismele europene. Pentru acestea intervenim de la Primărie şi încercăm să mai dăm, în compensare, ajutoare de urgenţă în bani” a declarat Ion Lungu.


























Comentarii