Ortopezii de la Spitalul Judeţean Suceava au realizat în data de 9 martie, în premieră locală, o nouă procedura chirurgicală – autogrefa osteocartilaginoasă, unui tânăr de 34 de ani, victima unui accident la schi în urmă cu 3 ani, după care au apărut leziuni importante ale cartilajului cu afectarea capacităţii de muncă. Procedura s-a desfăşurat în cadrul unei intervenţii mai ample cu o durată de 150 de minute, intervenţie care a cuprins şi refacerea ligamentului încrucişat anterior, precum şi corecţia unei leziuni meniscale.
„Tehnica chirurgicală are drept ţintă repararea defectelor cartilaginoase prin transplantul de cartilaj şi os din zone puţin folosite de la acelaşi pacient. Amplasarea tip mozaic a grefelor a inspirat denumirea tehnicii dezvoltată în anii ’90 în Ungaria şi ulterior răspândită în toată lumea prin preluarea ei de toate marile companii medicale specializate în patologia ortopedică. Această soluţie vine ca o punte peste hiatusul dintre tehnica clasică de microfracturare, la îndemâna tuturor, dar limitată ca rezultate şi tehnicile ultramoderne de grefare cu celule cultivate în laborator cu costuri ridicate şi rezultate incerte” a declarat dr. Marius Grămadă, medic primar ortoped.
Potrivit acestuia, procedura se adresează defectelor de cartilaj singulare, apărute în absenţa altor afecţiuni generalizate la nivel articular la persoane tinere sub 50 de ani.
El a precizat că articulaţiile care beneficiază de această tehnică sunt genunchiul şi glezna, articulaţii deseori afectate în timpul sportului, cel mai adesea autogrefa fiind recoltată de la nivelul genunchiului.
„Tehnica se poate realiza atât artroscopic, cât şi clasic – deschis în funcţie de dimensiunile şi localizarea defectului cartilaginos. Efortul depus prin această operaţie vizează prezervarea articulaţiei pe o perioada cât mai îndelungată astfel încât perspectiva unei artroplastii de genunchi să fie cât mai îndepărtată. În ultimii ani s-a trecut de la artroscopii simple de excizie la suturi meniscale, ligamentoplastii de ligament încrucişat anterior sau femuro patelare, iar acum prin dotarea serviciului cu o trusă de mozaicplastie s-a lărgit gama de soluţii terapeutice” a mai spus dr. Marius Grămadă.
Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, dr. Dan Teodorovici, a subliniat că la reuşita tratamentului concură în bună măsură şi kinetoterapia, care trebuie să înceapă imediat postoperator.
„Pentru aceasta, pe secţia de ortopedie este necesară prezenţa personalului specializat, chiar dacă legislaţia nu permite angajarea directă pe secţia ortopedie a kinetoterapeutilor. Secţia de ortopedie a SJU a susţinut şi va susţine în continuare creşterea numărului de asistenţi de balneo-fiziokinetoterapie din cadrul spitalului astfel încât aceştia să poată desfăşura o activitate susţinută pe toate secţiile” a explicat Teodorovici.
Intervenţia a fost realizată de o echipă formată din medici ortopezi – dr. Grămadă Marius, dr. Voinea Rareş – şi medicul anestezist dr. Stănescu Dorin, venind ca o dezvoltare firească a capitolului patologiei sportive în cadrul Secţiei de Ortopedie a SJU condusă de dr. Bandac
„Conducerea Spitalului Judeţean Suceava şi Consiliul Judeţean au susţinut şi vor susţine performanţă în domeniul medical, totul pentru că locuitorii judeţului să beneficieze de cele mai noi tehnici şi dispozitive medicale” a precizat dr. Dan Teodorovici. (N.B.)

























Comentarii