> L.D. CLEMENT
Se întâmplă în România de astăzi că o mulţime de profesii se pot exercita în baza studiilor superioare, dar că pentru altele nici acestea nu-s suficiente; îţi conferă doar dreptul de a învăţa pe brânci şi pe parale mai departe, pe căi diferite, spre a deveni cu adevărat profesionist şi eventual a concura pentru o slujbă în(tr-o) branşă. Spre exemplu, dacă ai licenţă în litere sau geografie sau filosofie… nu înseamnă mai mult decât că o ai. Dacă vrei să devii profesor, tre’ să te pregăteşti mai departe să fii. Deşi, ca debutant să zicem, poţi sta la catedră, pe ici, pe colo, ca necalificat ori fără definitivat. Dacă ai licenţă de inginer, se poate zice că şi eşti, prestând ca atare; iar dacă vrei mai mult, e treaba ta ori a firmei care te vrea mai specializat. Însă dacă vrei să devii medic… Medic prestând ca necalificat ori fără rezidenţiat nu se află! Când ai licenţă în administraţie, cu noroc poţi presta în administraţie… În caz că ai licenţă în drept, foarte bine; o ai! Numai cât să-ţi deschidă căi spre fel de fel de profesii doar cumva înrudite, întru care insul tre’ să se pună şi cu burta pe carte, dar şi să pătrundă contra examene mai grele decât cele de licenţă în colegii de branşă ori (şi) în institute de stat. Nici contabil nu poţi fi fără colegiu, taxă, dezvoltare profesională pe tot parcursul vieţii. De asemenea, nu poţi fi psiholog sau asistent social dacă nu pătrunzi în ONG-urile breslelor respective şi le urci, cu taxe, studii şi examene, treptele lor absolut private. Care, într-o măsură, pot fi cerute şi urmărite inclusiv în structuri de stat; dar pare-se că nu întotdeauna şi nu pentru oricine, ci doar pentru profesionişti „aleşi” după criterii ce rămân deocamdată obscure. La o adică, lui Popescu i se cere musai atestarea şi taxa la zi, Ionescu treacă-meargă şi fără de-astea… Cum e subiectul? Cam nebulos, o circumstanţială dovadă că cei care-au în România au parte o ţară totodată veselă şi plină de umori, cu diferite măsuri şi substraturi tari ca gelatina.
Comentarii