Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a semnat electronic contractul în valoare de 7.354.653,50 lei (echivalentul a 1.495.000 euro) pentru realizarea a 100 de insule ecologice digitalizate pe bază de cartelă cu sistem antivandalism, monitorizare a gradului de umplere şi sistem video în municipiul Suceava, a anunţat ieri Primăria Suceava.
Potrivit sursei citate, primarul a finalizat de semnat cele două contracte pe PNRR, pentru insule ecologice şi cele două CAV-uri, depozite de aport voluntar precum şi Contractul pe Fonduri Norvegiene de închidere a gropii ecologice de la Ipoteşti.
Dintre cele 100 insule aprobate, 45 de insule cu 5 containere sunt de 1,1 mc, iar 55 de insule cu 5 containere sunt de 2,5 mc.
Perioada de implementare a proiectului este până la data de 31 decembrie 2024.
„Montarea acestor insule ecologice digitalizate completează infrastructura de gestionare a deşeurilor în oraşul nostru, prin montarea celor 200 de platforme, 100 subterane şi 100 supraterane, reprezentând un pas înainte în gestionarea inteligentă a deşeurilor” arată Primăria Suceava. (N.B.)


























Comentarii