Un sucevean acuzat că a violat două fetiţe timp de 5 ani a fost trimis în judecată împreună cu mama fetelor

> Aceasta este acuzată de rele tratamente

 Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a anunţat, vineri, că a finalizat urmărirea penală şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.M. pentru săvârşirea a două infracţiuni de viol în formă continuată, două infracţiuni de agresiune sexuală în formă continuată şi a două infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, faţă de două fetiţe cu vârste sub 14 ani.

Conform sursei citate, în sarcina inculpatului S.M. s-a reţinut că, în perioada vara anului 2017 – aprilie 2022, profitând de vârsta fragedă a victimelor, de situaţia materială precară a acestora, de situaţia familială dificilă, de imposibilitatea de a-şi exprima în mod liber şi conştient voinţa şi de faptul că minorele locuiau în acelaşi imobil cu acesta, în mod repetat, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în diferite locuri a întreţinut relaţii sexuale cu persoanele vătămate şi le-a agresat sexual.

Totodată, inculpatul, comportându-se în fapt ca un părinte al persoanelor vătămate minore, cu vârste sub 14 ani, îngrijindu-se de creşterea lor, prin acţiunile sale de natură penală a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestora, arată procurorii suceveni.

Procurorii anunţă că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei C.C., mama minorelor, pentru săvârşirea a două infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului.

Potrivit anchetatorilor, în perioada cuprinsă între vara anului 2017 –  luna aprilie 2022, în calitate de mamă, aceasta nu a luat măsurile necesare pentru a împiedica abuzurile de natură sexuală comise de către inculpatul  S.M. în aceeaşi perioadă asupra celor două fiice minore, sub 14 ani, prin faptul că, prin atitudinea sa pasivă, a permis continuarea abuzurilor sexuale de către inculpat asupra minorelor amintite, aceste omisiuni punând în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestora. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI