Un incendiu la un depozit de furaje din oraşul Vicovu de Sus a provocat, vineri după-amiază, pagube însemnate. Potrivit plt. Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, la sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la depozitul de furaje cu pericol de propagare la locuinţa proprietarului, dar şi la construcţiile învecinate. La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus, împreună cu lucrători ai SVSU Vicovu de Sus şi Bilca, cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2. În incendiu au ars depozitul de furaje, construit din lemn şi acoperit cu azbociment, pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi şi plante furajere depozitate în interior. Potrivit sursei citate, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise. Din fericire nu s-au înregistrat victime. Prin intervenţia lor, pompierii au salvat locuinţa proprietarului şi construcţiile învecinate. (N.B.)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii