Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, că, potrivit statisticii, Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava înregistrează o creştere spectaculoasă, fiind vorba, practic, de o dublare a numărului de pasageri în 2022 faţă de 2019.
„RDS Aviation a realizat şi dat publicităţii Top 40 Aeroporturi din Europa care au înregistrat creşteri ale numărului de pasageri îmbarcaţi în anul 2022, faţă de anul 2019 (an prepandemic, considerat un an de referinţă în aviaţie). În acest clasament, Aeroportul «Ştefan cel Mare» Suceava se situează pe un onorant loc 30, cu o creştere de 217.858 pasageri îmbarcaţi, reprezentând cu 101% mai mulţi pasageri îmbarcaţi în anul 2022, faţă de anul 2019. Performanţa este cu atât mai remarcabilă cu cât suntem cel mai mic aeroport din acest top 40 (ca număr de pasageri)” a menţionat Flutur.
Potrivit preşedintelui CJ Suceava, dacă s-ar face un clasament al creşterilor procentuale, Aeroportul Suceava este pe locul 2 în acest top, după Aeroportul din Trapani (Italia).
„Putem spune că doar două aeroporturi din Europa şi-au dublat (sau chiar mai mult) numărul de pasageri îmbarcaţi în anul 2022, faţă de anul 2019, iar acestea sunt Trapani (+115%) şi Suceava (+101%). Din perspectiva clasamentului reprezentativităţii naţionale în acest Top 40 European, pe primul loc este Italia, cu 11 aeroporturi, urmată de Germania şi Spania, fiecare cu câte 8 aeroporturi” a mai declarat Gheorghe Flutur. (N.B.)
























Comentarii